VIDEO | Proteste violente ale fermierilor în Republica Moldova. Ce reclamă aceștia
Protest cu tractoare la Chișinău. Sute de persoane s-au adunat, miercuri dimineață, în fața clădirii, nemulțumite de politica din domeniul agriculturii. Manifestanții au blocat traficul rutier în zonă și cer să fie ascultați de reprezentanții puterii.
Pentru a bloca accesul protestatarilor în Parlament, forțele de ordine au creat un cordon în fața clădirii.
Fermierii cer anularea legii care prevede majorarea cotei TVA de la 8% la 12%, despre care spun că îi va duce la faliment.
Platforma DA a spus că va cere renunțarea la proiectul de lege, iar socialiștii au precizat că iau în calcul amânarea intrării ei în vigoare cu jumătate de an, transmite Realitatea Plus.
Proiectul de lege contestat de fermieri a fost inițiat de socialiști.
Parlamentul examinează miercuri, de la 12:00, legea bugetului de stat pentru 2021. Prin acest protest, fermierii vor să blocheze adoptarea majorării cotei TVA.
Mai multe articole despre:
proteste fermieri
republica moldova
majorarea tva
domeniul agricol
faliment