VIDEO Protest la spitalul modular Covid-19 din Capitală, închis după o investiție de 2 milioane de euro
În timp ce spitale ca Foișor sunt evacuate pentru a face loc bolnavilor de COVID, altele construite special pentru cei infectați cu noul coronavirus stau închise. Unul dintre ele este spitalul modular din Pipera care, deși a costat două milioane de euro, stă cu lacătul pe ușă. Mai mulți oameni revoltați au protestat luni acolo, potrivit Realitatea Plus.
Zeci de oameni s-au adunat luni după-amiază în fața spitalului și au cerut repunerea lui în folosință. Aceștia sunt revoltați că spitalul Foișor a fost transformat în unitate Covid-19, deși cel din Pipera a fost construit special în acest scop.
Spitalul, cu o capacitate de 400 de locuri, a costat aproximativ două milioane de euro. A fost inaugurat de fostul primar al Capitalei Gabriela Firea, în mai 2020, fiind înființat pentru tratarea cazurilor ușoare de Covid-19, potrivit Realitatea Plus.
Unitatea medicală a fost deschisă în august, tratând câteva luni pacienții. În ianuarie, în urma scăderii numărului noilor infectări, spitalul a fost închis.
La protest au fost prezente mai multe echipaje de poliție și jandarmi.