VIDEO Poluare extremă și un aer irespirabil în București. Care este cauza
Alertă și zeci de reclamații sau sesizări, în mediul online, după ce un miros insuportabil s-a simțit, în dimineața de miercuri, în numeroase zone din București, în special în zona de nord. Ministrul Mediului Costel Alexe a explicat că fenomenul s-a produsă din cauza unui incendiu de vegetație, care a ajuns și la reziduurile unei foste fabrici de porci.
Locuitorii din nordul Capitalei, dar și din sectorul 6 au reclamat în dimineața de miercuri că aerul este irespirabil. Potrivit relatărilor acestora se simțea un miros de cauciuc sau plastic ars. Ministrul Mediului, Costel Alexe, a explicat că este vorba de un incendiu de vegetație în zona Periș, într-un mesaj pe pagina sa de Facebook.
Incendiul a fost anunţat cu o zi în urmă iar pentru stingerea acestuia au acţionat marți trei echipaje. Operaţiunile au fost reluate în această dimineaţă (miercuri - n.red.). Pompierii de la ISUB-IF au anunțat că intervin cu peste patru autospeciale pentru stingerea unui incendiu de vegetatie uscată (stuf) şi dejecţii provenite de la o fermă, deversate în două bataluri, pe un teren între localitățile Periş şi Dârza. Suprafaţa estimată este de aproximativ 20.000 de metri pătrați, fiind o ardere mocnită, fară pericol de extindere.
Imagini filmate cu drona, cu sursa poluării din această dimineață, au fost publicate pe Facebook. Este vorba despre un incendiu de vegetație în zona Periș, care a cuprins și bazinele de acumulare ale fostei ferme de porci din zone. Arderea acestor resturi generează un miros de nesuportat, dar și un fum înecăcios, resimțit de locuitorii din vecinătate, dar și în București.
„Acea fermă are bataluri, bazine foarte mari, unde e materia fecală de tip porcin; batalul este apoi colmatat si igienizat. Cineva s-a gândit să dea foc, e foc de interior, arde mocnit. Cât va bate vântul va mirosi in tot Bucureștiul, până se va asana focarul”, a declarat viceprimarul Capitalei Aurelian Bădulescu, la Realitatea PLUS.
Ministrul Mediului Costel Alexe a transmis că incendiul a fost provocat de mai multe persoane care au dat foc ieri (marți - n.red.) vegetației din zonă și au lăsat focul să ardă necontrolat, iar peste noapte flăcările au ajuns până la batalurile fostelor ferme de porci.
Pe pagina de Facebook a ministrului Mediului și pe site-ul Gărzii de Mediu au fost depuse zeci de reclamaţii referitoare la poluarea aerului, în condițiile în care stațiile independente de monitorizare a aerului arată depășiri considerabile ale limitei de poluare.