MENIU

VIDEO| Polițist local din Bârlad pus să aspire mașina șefului, în timpul serviciului. Ce spune primarul

Sursa foto: Captură video

Meseria de polițist este una care presupune multe responsabilități și atribuții, iar la Poliția Locală din Bârlad, pare să fie cea mai încărcată fișă a postului. Un agent a fost filmat în timp ce aspiră mașina șefului, în timpul serviciului.

Îmbrăcat în uniformă, agentul curăță meticulos fiecare centimetru din interiorul autoturismului.

Mașina aparține directorului executiv al Poliției Locale, Vasile Chelaru, iar potrivit surselor, nu ar fi prima dată când din instituție dă astfel de sarcini agenților.

Presa locală relatează că agentul din imagini urma să fie propus pentru o funcție importantă în cadrul Instituției. 

După ce imaginile au fost făcute publice, primarul municipiului Bârlad, Dumitru Boroș, a declarat că a fost sesizată comisia de disciplină.

„Se va sesiza comisia de disciplină, iar pentru celălalt gen de fapte am hotărât că va merge o misiune de audit și va face cercetări. Dacă în urma analizelor se vor descoperi fapte de altă natură, vor fi sesizate organele judiciare. Mă încearcă o părere de rău pentru că lucrurile astea au apărut acum, când se lucrează la organigramă. Ar fi fost de preferat ca această atitudine civică să fi apărut la momentul respectiv, nu să stăm atâta timp. Vreau să fac o precizare, că nu menajăm pe nimeni, vom merge cu această chestiune până la capăt”, a afirmat primarul Dumitru Boroș.

Mai multe articole despre:
politie locala barlad masina aspirator