VIDEO | Poliția TURCĂ a folosit gaze lacrimogene la un protest al FEMEILOR din ISTANBUL
Poliţia turcă a tras joi cu gaze lacrimogene împotriva mai multor sute de femei care manifestau la Istanbul pentru a denunţa violenţa bazată pe gen şi retragerea Turciei dintr-un un tratat internaţional care protejează femeile, notează AFP.
Manifestanţii au desfăşurat banderole pe care scria că "Vom lupta până vom obţine ceea ce dorim", îndemnând guvernul preşedintelui Recep Tayyip Erdogan să revină în Convenţia de la Istanbul, potrivit jurnaliştilor agenţiei France Presse.
Turcia a părăsit oficial în iulie acest tratat internaţional, primul care a stabilit norme obligatorii din punct de vedere juridic menite să combată violenţa bazată pe gen.
Conservatorii partidului AKP afirmă că tratatul încurajează homosexualitatea şi ameninţă structura tradiţională a familiei.
Alte bannere, pe care scria "Nu tăceţi în faţa violenţei masculine" şi "Păstraţi moralitatea, dar redaţi-ne vieţile noastre", au fost afişate de manifestanţii care au vrut apoi să defileze pe strada Istiklal, una dintre arterele cele mai cunoscute din Istanbul.
Protestarele au încercat să treacă prin baricadele poliţiei, dar oamenii legii a răspuns trăgând cu gaze lacrimogene pentru a împrăştia mulţimea.
În total, 345 de femei au fost ucise de la începutul anului în Turcia, potrivit platformei We Will Stop Feminicide.
În 2020, au fost 410 cazuri..
Mai multe activiste pentru apărarea drepturilor femeilor au declarat pentru AFP că femeile se simt mai în pericol şi mai puţin protejate de când Turcia a părăsit