VIDEO/ Percheziții în șapte locații din Mureș, la hoții de combustibil
În această dimineață, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Mureș au efectuat șapte percheziții pe raza județului, la locuințele mai multor persoane care fac obiectul cercetării în cadrul unor dosare penale ce vizează furturi de combustibil, relatează realitateademures.net.
Potrivit IPJ Mureș, la data de 28 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 3 Râciu și cei ai Secției de Poliție Rurală nr. 4 Ungheni, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Mureș, au efectuat 7 percheziții domiciliare pe raza județului Mureș la locuințele a 7 bărbați, bănuiți de comiterea unor infracțiuni de furt de combustibil.
Din cercetări a rezultat faptul că, în perioada septembrie-noiembrie a.c, persoanele bănuite ar fi sustras combustibil din rezervoarele unor autocamioane care se aflau parcate, precum și mai multe canistre cu combustibil, din incinta unui imobil.
La activități participă și polițiști din cadrul Polițiilor orășenești Iernut și Luduș, luptători ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale, specialiști criminaliști, precum și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Mureș și Grupării de Jandarmi Mobile Târgu Mureș.