VIDEO O stradă din Capitală arată mai rău ca la țară. Cu ce astupă oamenii gropile
O stradă din București nu a fost asfaltată niciodată. Este atât de plină de gropi și de denivelări încât se poate merge pe ea în siguranță doar cu o mașină 4x4. Oamenii sunt revoltați iar autoritățile nu au făcut nimic de zeci de ani. Singura soluție a localnicilor este să peticească singuri strada.
Pe strada Ghidigeni din sectorul 5 al Capitalei, locatarii sunt nevoiți să astupe singuri gropile, asta pentru ca această stradă nu a fost niciodata asfaltată.
Locuitorii suportă praful, iar atunci când plouă, apa le intră în curți. Dacă asfalt nu au, oamenii cârpesc gropile cu cărămizi.
Reporter: Strada asta a fost vreodata asfaltată de când stați aici?
Locatar1: Nu, niciodată, până în capăt niciodată.
Locatar2: După ploaie, aici sunt lacuri întregi. Mașinile se distrug.
După ce trec prin zonă, şoferii cu maşini mici ajung mai repede la service decât la serviciu. Mai rău, nici echipajul de prim- ajutor nu poate ajunge pe stradă.
Locatar: Nu vin mașinile, nu vin salvările pe partea asta. Te duceai cu cizmele sau cu pantofii în sacoșă și te duceai la stradă.
Când plouă, e noroiul mai rău ca în junglă.
Strada Ghidigeni a fost trecut de zeci de ani în administrarea Primăriei Municipiului București.