VIDEO. Nu e glumă! Poliția Locală verifică pe teren dacă românii își usucă rufele la vedere
Poliția Locală din Buzău au început să dea avertismente celor care își usucă rufele la vedere.
De la 1 noiembrie, în municipiul Buzău, a intrat în vigoare un regulament de conviețuire socială, care, printre multe alte restricții impuse cetățenilor, prevede și interzicerea uscării rufelor sau a covoarelor în public, noteayă stiridebuzau.ro.
Polițitii locali au demarat deja controale în căutarea cetățenilor care nu respectă noul regulament. Așa cum era de așteptat, mulți buzoieni nu știau că de la începutul lunii noiembrie nu mai au voie să usuce rufele „la vedere”. Polițiștii locali nu au aplicat amenzi, ci doar i-au avertizat pe cetățenii care si-au etalat rufele in public.
Buzoienii care nu respectă prevederile noului regulament de conviețuire socială riscă avertisment sau amendă cuprinsă între 500 și 1.000 lei.