MENIU

VIDEO Mii de credincioși fără mască la catafalcul patriarhului Irineu al Serbiei, decedat din cauza COVID-19

Patriarhul Irineu al Bisericii Ortodoxe Sârbe

Mii de credincioşi şi preoţi sârbi, unii fără mască, au venit sâmbătă la catedrala Sf. Sava din Belgrad pentru a-i aduce un ultim omagiu patriarhului Irineu al Bisericii Ortodoxe Sârbe. Înaltul prelat a murit la vârsta de 90 de ani în urma infectării cu noul coronavirus, transmite Reuters.

 

Fără a ține cont de riscul infectării cu noul coronavirus prin atingerea suprafeţelor, unii dintre cei veniţi sâmbătă la catedrala Sf. Sava au rămas fideli tradiţiei sărutând sicriul cu trupul neînsufleţit al patriarhului acoperit de sticlă.

Totuşi, majoritatea au respectat regulile, purtând mască în biserică şi trecând solemn pe lângă catafalc.

Funeraliile patriarhului Irineu al Bisericii Ortodoxe Române se vor desfășura mâine.

La fel ca multe alte state europene, Serbia se confruntă cu o creştere semnificativă a numărului cazurilor de COVID-19, înregistrând până sâmbătă 116.125 de infectări, dintre care cel puțin 5.774 în ultimele 24 de ore. De la începutul epidemiei până în prezent, au murit 1.168 de oameni di ncauza COVID-19. 

Epidemiologul sârb Predrag Kon, membru al comitetului naţional însărcinat cu combaterea pandemiei, a avertizat că funeraliile patriarhului Irineu reprezintă „un mare risc”. Aceasta a spus că „această adunare este inacceptabilă... Dar este ceva ce nimeni nu poate interzice”, relatează Agerpres.

Patriarhul a murit la două săptămâni după ce a fost testat pozitiv pentru COVID-19 pe 4 noiembrie, după ce participase cu trei zile înainte la funeraliile mitropolitului Amfilohie, cel mai înalt prelat al Bisericii Ortodoxe Sârbe din Muntenegru, decedat şi el din cauza COVID-19.

Starea de sănătate a lui Irineu s-a agravat în cursul dimineţii de joi, 18 noiembrie, când a fost intubat, iar vineri, 20 noiembrie, a survenit decesul.

Irineu a devenit al 45-lea patriarh al Bisericii Ortodoxe Sârbe în 2010. Aceasta a păstorit peste circa 12 milioane de credincioşi, mai ales din Serbia, Muntenegru şi Bosnia, având dieceze şi în SUA, Australia şi Europa Occidentală.

Trebuie amintit că Irineu s-a opus categoric independenţei Kosovo, fosta provincia sârbă locuită majoritar de albanezi, considerată leagănul medieval al creştinătăţii ortodoxe sârbe şi unde se află unele din cele mai importante mănăstiri ale acestei Biserici.

De asemenea, Patriarhul a pledat pentru aderarea Serbiei la Uniunea Europeană, „dacă UE respectă identitatea, cultura şi religia sârbe”.