MENIU

VIDEO Isteria scumpirii carburanților a paralizat România miercuri seară

Au fost cozi uriașe la benzinăriile din țară! Prețul combustibililor a explodat și asta din cauză că a crescut foarte mult cotatia petrolului la nivel mondial. Recordurile înregistrate pe piața din țara noastră vin pe fondul invadării Ucrainei de către Rusia și al preţurilor ridicate la toate mărfurile pe plan mondial. 

Au fost si incidente în noaptea zvonului despre explozia prețului. O tânără a fost lovită într-o benzinărie din Iaşi, de un alt client, pentru că nu a respectat rândul. Fata a fost dusă de urgență la spital cu traumatism cranio-cerebral. 

A fost haos total în marile orașe din țară, iar oamenii au așteaptat zeci de minute pentru a alimenta. Unii au venit cu bidoane și canistre pentru a-și face rezerve de combustibil.

Românii au suprins imagini șocante cu momentul în care prețul la carburanți se modifica văzând cu ochii.

La Constanța, Sibiu sau Craiova românii speriați de explozia prețurilor au format cozi kilometrice.
Imagini incredibile au fost surprinse și în Slatina, unde un șofer a fost văzut în timp ce alimenta un rezervor imens.

În replică, ministrul Energiei a dat asigurări că sunt stocuri suficiente de carburant și că nu există motive de îngrijorare. Președintele ANPC, dar și ANAF vor face verificări pentru a stabili cât de întemeiate au fost scumpirile operate de anumiți operatori independenți, dar și lanțuri de benzinării.

Prețul petrolului a crescut marți, la nivel mondial, cu aproximativ 4%, după ce Statele Unite și Marea Britanie au anunțat interzicerea importurilor de petrol rusesc.