VIDEO/ INEDIT: un preot a sfințit o curbă PERICULOASĂ din județul Bacău, unde se produc frecvent accidente
Un preot din satul Brătila de Jos, județul Bacău, a ținut o slujbă mai puțin obișnuită. Mai exact, preotul a sfințit o intersecție extrem de periculoasă, supranumită chiar ”curba morții”, aflată la ieșirea din Onești spre Bacău, loc unde se prod frecvent accidente rutiere.
"Astăzi, 2 februarie, la ÎNTÂMPINAREA DOMNULUI, după săvârșirea Sfintei Liturghii, am mers să sfințim locul numit " CURBA MORȚII" și am săvârșit rugăciuni întru călătorie binecuvântată a celor ce trec pe acolo și să fie izbăviți de accidente și de moarte năpraznică toți cei ce conduc autovehiculele și cei care merg în ele. Dumnezeu să vă păzească pe toți, să vă apere, să ajungeți sănătoși la destinație și să fiți izbăviți de orice accident", se arată într-o postare pe pagina de Facebook a Parohia Bratila de Jos.
Potrivit Bacau.net, ultimul accident produs aici a avut loc sâmbătă, după ce o șoferiță de 34 de ani a intrat pe contrasens și a izbit o mașină care circulă regulamentar. În urmă impactului, o femeie de 60 de ani a murit, iar alte două persoane au fost rănite.