MENIU

VIDEO Incendiul din Delta Văcărești a fost stins: 15.000 de metri pătrați de vegetație s-au făcut SCRUM - POLIȚIA caută vinovații

Incendiu/ Foto: Facebook: Parcul Natural Văcărești

Un incendiu de vegetație s-a produs, marți, în Delta Văcărești, pe o suprafață de aproximativ 15.000 de metri pătrați. Autoritățile au emis un mesaj Ro-ALERT, astfel încât oamenii care locuiesc în zonă să închidă ferestrele. Șeful Gărzii de Mediu a anunțat că se fac deja investigații de către Poliție pentru a vedea cine a provocat incendiul. 

UPDATE: Incendiul a fost stins. O suprafață de aproximativ 15.000 mp a fost afectată.

Actioneaza 11 autospeciale de stingere. La fața locului au fost trimise inițial patru autospeciale de stingere.

Sunt degajări mari de fum, fapt care se poate observa cu ușurință din clipurile video și fotografiile apărute în mediul online.

Din câte se pare, vântul influențează modul de manifestare a incendiului, fapt pentru care oamenii sunt sfătuiți să închidă ferestrele. 

Anunțul legat de fumul dens a fost făcut de purtătorul de cuvînt al ISU București - Daniel Vasile.  

„Este o degajare foarte mare, intensa de fum, vizibilă de la foarte mare distanță, motiv pentru care adresez un mesaj populației să închidă ferestrele, pentru că, sub influenta vântului, fumul poate pătrunde in locuinte”, a afirmat Daniel Vasile la Realitatea PLUS.

Fostul șef al Gărzii de Mediu, Octavian Berceanu, a declarat, la Realitatea PLUS că „acum a ars zona dintre între dig și luciul de apă. De ani de zile, instituțiile statului sunt incapabile sa faca un gard perimetral care sa acopere zona , sa ofere sigurnață și securitate. Nu avem niciun fel de pază acolo. PMB a preluat, deocamdată avem doar o numire pe o pozitie pentru administrarea parcului, nicio investitie care sa ne duca la securizarea zonei. E foarte ușor sa ajungi acolo, te plimbi, fumezi o tigara, o arunci și să ai un incendiu de 10 hectare care arde acum in Bucuresti o zi întreagă”.

Legat de sancționarea celor care au provocat incendiul, actualul șef al Gărzii Naționale de Mediu, Marioara Artmis Gătej, a anunțat, la Realitatea PLUS, că a anunțat „Poliția pentru a face investigații să se vadă ce persoane au intrat înaintea izbucnirii incendiului. Având în vedere ca e arie protejata, vom face demersuri. Conform legislatiei specifice OUG 195 de protectia mediului, fapta este infractiune”.

Despre măsurile care trebuie luate în acest caz, șefa Gărzii de Mediu a declarat că acestea „intră în atributiile Primăriei București care a preluat aria protejata. Trecerea in administrarea Primariei generale e de data relativ recenta, iar administratorul trebuia sa ia toate masurile in aria protejata”.

Întrebată dacă sunt specii puse în pericol, Gătej a mai spus că „în acest moment nu au nicio informatie, din observatiile colegilor este doar vegetatie uscata. Să sperăm că nu au fost prinse și cuiburi de păsări”.