VIDEO | UPDATE: 25 de persoane evacuate, iar 4 la spital după un incendiu într-un bloc din Olt
Un incendiu cu degajări mari de fum s-a produs, joi, la o garsonieră dintr-un bloc de locuinţe din oraşul Balş, patru persoane fiind transportate la spital cu intoxicaţie uşoară cu monoxid de carbon, potrivit realitateadeolt.net.
Din cauza incendiului, din blocul respectiv au fost evacuate 25 de persoane, dintre care opt au fost asistate medical de echipajele SMURD şi de la Ambulanţă care s-au deplasat la intervenţie.
„Incendiul s-a manifestat la o garsonieră aflată la etajul unu, cu degajare mare de fum. Nu au fost afectate de incendiu alte garsoniere. Au fost evacuate 25 de persoane, opt dintre acestea au fost asistate medical. Dintre cele opt persoane, patru au fost transportate la CU Balș, conștiente, cu intoxicație ușoară cu monoxid de carbon”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu.
Incendiul a fost lichidat de pompieri.
„În garsonieră era depozitată o cantitate mare de materiale textile, care au degajat fum pe întreaga scară”, mai precizează reprezentantul ISU.