MENIU

VIDEO | Guvernanţii au găsit soluţii pentru facturile românilor

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru / Foto: Facebook

Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, a declarat, luni seară, că pachetul de măsuri pentru protejarea consumatorilor de energie după 1 aprilie va fi prezentat şi analizat în şedinţa de coaliţie de marţi.

Dan Cărbunaru a precizat că beneficiarii mecanismului de plafonare şi compensare a facturilor de furnizare a energiei electrice pot solicita în continuare recalcularea facturilor începând cu luna noiembrie 2021.

„În cadrul acestei întâlniri au fost analizate efectele măsurilor în vigoare și pachetele de sprijin pentru toate categoriile de consumatori pentru perioada următoare. (…) Pentru măsurile deja active, beneficiarii mecanismului de plafonare și compensare a facturilor de furnizare a energiei electrice din categoriile menționate de Legea 259/2021, art. 1, alin. c), d) și f), pot solicita în continuare, fiind considerați a fi încă în termen, recalcularea facturilor pentru furnizarea energiei electrice și a gazelor naturale începând cu luna noiembrie 2021”, a afirmat purtătorul de cuvânt al Executivului.

Guvernul României a demarat plăţile către furnizorii de gaze şi energie electrică în conformitate cu mecanismul de compensare stabilit de cadrul legal.

„Aceste plăţi vor continua pe toată durata de implementare a măsurilor de protejare a populaţiei şi a economiei de efectele creşterii preţurilor la energie şi gaze naturale", a menţionat Dan Cărbunaru.

Purtătorul de cuvânt al Executivului a anunţat că liderii partidelor din coaliția de guvernare vor discuta, în ședința de marți, pachetul de măsuri care să protejeze în continuare toate categoriile de consumatori de energie și după 1 aprilie.

„În privinţa pachetului de măsuri care să protejeze în continuare toate categoriile de consumatori şi după data de 1 aprilie când vor expira actualele măsuri acest set de măsuri va fi prezentat şi analizat în şedinţa de coaliţie de mâine (marţi - n.r.)", a explicat reprezentantul Executivului de la Palatul Victoria..

Declaraţiile au fost făcute la finalul ședinței de lucru pe tema protejării populației și economiei de efectele creșterii prețurilor la energie electrică și gaze naturale.

Mai multe articole despre:
facturi energie guvern