MENIU

VIDEO George Floyd - Black Lives Matter. Proteste violente în Londra/Statuie din Bristol, demolată/Mesajul lui Boris Johnson

Proteste „Black Lives Matter”. Manifestații la Londra în fața Ambasadei SUA/Statuia din Bristol a unui negustor de sclavi, dărâmată
Proteste „Black Lives Matter”. Manifestații la Londra în fața Ambasadei SUA/Statuia din Bristol a unui negustor de sclavi, dărâmată

A doua zi de manifestații anti-rasism din Marea Britanie. Zeci de mii de persoane au protestat duminică la Londra pentru a condamna brutalitatea poliției, după moartea americanului George Floyd în Minneapolis. În timp ce numărul protestatarilor s-a diminuat, unii manifestați s-au încăierat cu polițiștii. În Bristol, din sud-vestul Angliei, o statuie a fost dărâmată de pe soclu, duminică, de protestatari. 

 

Protestele antirasism din Marea Britanie au fost „subminate de banditism”, a spus duminică premierul Boris Johnson, după protestele din ultimele 48 de ore. Johnson a transmis că cei cei implicați în luptele cu polițiștii vor fi trași la răspundere.

„Oamenii au dreptul de a protesta pașnic și în timp ce respectă distanțarea socială, dar nu au niciun drept să atace polițiștii. Aceste demonstrații au fost subminate de către banditism - sunt o trădare a cauzei pe care pretind că o servesc. Cei responsabili vor fi trași la răspundere”, a scris Johnson pe Twitter.

Black Lives Matter Londra. Mesajul premierului britanic vine după ce mii de protestatari s-au strâns, duminică, în fața Ambasadei SUA la Londra, pentru a condamna brutalitatea poliției după uciderea lui George Floyd în Minneapolis. Unii dintre protestatari au purtat măști de protecție și pancarte înscrise cu mesajul „Rasismul este un virus”.

A fost a doua zi de manifestații anti-rasiste în capitala Mari iBritanii. Sâmbătă, mii de protestatari s-au strâns în centrul Londrei într-o demonstrație pașnică, dar în cele din urmă mai multe grupuri mici s-au confruntat cu poliția în apropiere de Downing Street. Au fost răniți 14 polițiști. Șeful Poliției din Londra a spus că 27 de ofițeri au fost răniți „în mod șocant și complet inacceptabil” în timpul protestelor anti-rasism din centrul Londrei în ultimele zile.  

Black Lives Matter Bristol. Incidentul din Bristol s-a desfășurat în a doua parte a zilei. Statuia dărâmată de protestatari în Bristol era a unui binefăcător al orașului, fost negustor de sclavi, care domina piața centrală din oraș de mai bine de o sută de ani.

Protestatarii din Bristol au folosit frânghii pentru a da jos statuia din bronz a lui Edward Colston, important negustor de sclavi în secolul 17, care a transportat  80.000 de bărbaţi, femei şi copii din Africa în America. El a murit în 1721 şi a lăsat averea unor organizaţii de caritate, iar în Bristol este amintit în mai multe locuri - străzi, clădiri şi monumente.

După ce statuia a căzut, toţi cei din jur, entuziasmaţi, au călcat pe ea şi un protestatar s-a fotografiat stând cu genunchiul pe gâtul lui Colston, repetând gestul prin care a fost omorât americanul de culoare George Floyd în Minneapolis. 

După ce a fos tdărâmată, statuia a fost târâtă prin oraşul-port şi stropită cu vopsea roşie, iar într-un final a fost aruncată în râul Avon.

George Floyd, de 46 de ani, a murit asfixiat pe 25 mai după ce a fost arestat și placat la sol de un polițist care a stat cu genunchiul pe gâtul său timp de 8 minute și 46 de secunde. 

Incidentul a stârnit un val de proteste în multe oraşe din SUA, iar manifestaţii de solidaritate , devenite „Black Lives Matter”, au avut loc şi în ţări din Europa - Marea Britanie, Olanda şi Franţa, dar şi în Australia şi Japonia. Majoritatea demonstraţiilor din Statele Unite au fost paşnice, dar în unele dintre marile oraşe ele au devenit violente.