VIDEO Flăcări uriașe pe Autostrada Soarelui
Un martor a filmat momentul în care o mașină de deszăpezire arde cu flăcări uriașe, iar traficul este complet blocat pe ambele sensuri.
Imagini de coșmar au fost surprinse vineri seara pe Autostrada Soarelui. . Din primele informații se pare că incidentul s-a petrecut la km 187, pe sensul Constanța - București. Nu se știe dacă a avut loc un accident rutier, ori autospeciala a luat foc din senin.
Traficul rutier este restricţionat pe o singură bandă pe autostrada A2, sectorul Feteşti - Drajna, pe sensul de mers Constanţa - Bucureşti, din cauza unei autobasculante care a luat foc pe banda de urgenţă, a anunţat, vineri seara, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
"La această oră pe sensul de mers Constanţa- Bucureşti al A2, sectorul Feteşti - Drajna, traficul rutier este restricţionat pe o bandă de circulaţie din cauza unui autoutilaj care a luat foc pe banda de urgenţă. După intervenţia pompierilor, incendiul a fost stins, iar circulaţia reluată pe o bandă a sensului de mers Bucureşti - Constanţa", precizează CNAIR .
Autobasculanta cu lamă şi răspânditor care a luat foc în jurul orei 18:45, la km 92, aparţine unui prestator şi nu fusese preluată în niciuna din bazele CNAIR.
Compania de drumuri recomandă conducătorilor auto să reducă viteza şi să circule prudent în această zonă.
Potrivit sursei citate, pe sensul de mers Bucureşti - Constanţa, circulaţia se desfăşoară pe ambele benzi.