VIDEO. Demonstraţie unică în România făcută de un artist austriac
Un artist austriac va face două demonstraţii unice în cadrul unei expoziţii ce va avea loc în Sibiu.
Vineri vor avea loc la galeria Kunsthaus 7B din Cisnădioara, Sibiu două demonstrații prezentate de artistul austriac Niki Passath. Evenimentul se va desfășura în cadrul expoziției curente pe care galeria o găzduiește și se numește ,,Gândind ca o mașină”, scrie turnulsfatului.ro.
În intervenția sa din Cisnădioara, Niki Passath va efectua o serie de 12 lucrări prin intermediul unor roboți, care vor fi intermediari între artist și pânzele sale.
"Este un proiect care are în vedere modul în care de la începutul revoluției industriale, în special clasa muncitoare s-a adaptat treptat într-o co-existență cu mașinile. Omul a devenit o proteză pentru corpurile non-organice din mediul industrial. Simplele mișcări repetitive pe care mașinile nu le pot efectua, intră acum în responsabilitatea muncitorilor. Promisiunea inițială a fost că oamenii viitorului nu vor trebui să muncească, mașinile fiind cele care le vor ușura activitatea. Pe parcurs, odată cu dezvoltarea tehnologiei, identitatea profesională a multora a devenit strâns legată de tehnica și diferitele mașinării derivate . Apariția computerelor a creat tranziția de la hardware către software; mașinile au început să dețină un creier. În această nouă epocă, mai putem oare afirma că oamenii sunt doar o prelungire a mașinilor? Se pare că o dată cu crearea mașinilor care gândesc ca oamenii, am creat totodată și oameni care gândesc ca mașinile", spune artistul.