MENIU

VIDEO | Cum se spală, mai nou, mașina de poliție? Cu megafonul!

Un echipaj de poliţie, dintr-o localitate din județul Suceava, a decis să spele autospeciala după miezul nopţii, la o spălătorie în regim self-wash. Rămasă în interiorul maşinii, poliţista i-a dat indicaţii prin staţie colegului aflat în exterior, iar zgomotul i-a trezit pe locatari.Citeste mai mult: adev.ro/qobjdx

Vocea unei femei transmisă printr-o staţie de emisie-recepţie a spart liniştea noapţii şi i-a trezit pe mai mulţi suceveni care locuiesc pe strada Gheorghe Doja, din municipiul Suceava, scrie Adevărul.

Uitându-se pe fereastre ca să vadă ce se întâmplă afară, oamenii au constat că, în jurul orei 1.00 dimineaţă,  un echipaj al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava a venit la spălătoria din zonă, de tip self-wash, pentru spăla autospecială. Cei doi poliţişti şi-au împărţit sarcinile.

Femeia a rămas în maşină pentru a igieniza spaţiul, iar colegul acesteia a spălate exteriorul autoturismului. Poliţista nu s-a putut abţine şi a început să îi dea indicaţii colegului prin staţie.

Scena a fost filmată de un martor. În înregistrare se aud următoarele mesaje:  „Mai ai mult de dat acolo?”, „Parbriz!”, „Mochetele, mochetele!”, „Ai scăpat-o jos!”. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, Ionuţ Epureanu, susţine că poliţista nu a deschis staţia în mod intenţionat.