MENIU

VIDEO | Cercetătorii confirmă: Luna are rezerve de apă sub formă de gheață

luna cercetatori

Locurile cu mjultă umbră, înghețate ale lunii, ar putea fi pline de apă, în cantități mai mari decât se bănuia anterior, au informat luni oamenii de știință din Statele Unite.

În timp ce cercetările anterioare au indicat milioane de tone de gheață în craterele permanente ale polilor Lunii, mai multe studii din revista Nature Astronomy arată că prezența apei la suprafața lunii a ajuns la un nou nivel, scrie Euronews.

Cea mai recentă descoperire este o veste bună pentru astronauții din bazele lunare viitoare, care ar putea folosi aceste resurse pe post de apă potabilă și pentru a produce combustibil destinat rachetelor.

Peste 40.000 de kilometri pătrați de teren lunar au capacitatea de a depozita apa sub formă de gheață, potrivit unei echipe condusă de Paul Hayne de la Universitatea din Colorado. Acestă suprafață este cu 20% mai mare decât estimările anterioare, a spus el.

Aceste zone bogate în gheață se află în apropierea polilor nordici și sudici ai Lunii. Temperaturile sunt atât de scăzute în aceste așa-numite „capcane reci” (minus 163 de grade Celsius) încât apa ar putea rezista aici chiar miliarde de ani.

„Credem că acest lucru va contribui la extinderea posibilelor locuri de debarcare pentru viitoarele misiuni lunare care caută apă, deschizând proprietăți imobiliare considerate anterior „în afara limitelor” pentru că „sunt uscate”, a spus Hayne într-un răspuns pentru Associated Press.

Utilizând date de la „Lunar Reconnaissance Orbiter”, cercetătorii au identificat „capcane reci” cu o adâncime de 30 metri și lățimi de până la 30 de kilometri și mai mult și au folosit simulări pe computer pentru a ajunge până dimensiuni de micrometri.

„Chiar dacă unele depozite sunt mult prea mici pentru a putea fi văzute de pe orbită, chiar dacă sunt mult mai numeroase, încă nu putem identifica gheața din interiorul lor. Odată ce vom ajunge la suprafața Lunii, vom face acel experiment”, a spus cercetătorul.

Pentru un al doilea studiu, oamenii de știință au folosit observatorul „Sofia”, cu raze infraroșii, pentru a identifica moleculele de apă pe porțiunile luminate de Soare ale Lunii, chiar în afara regiunilor polare. Majoritatea acestor molecule sunt probabil stocate în golurile dintre praful lunii și alte particule sau blocate în interiorul unui material vulcanic sticlos.

„Oamenii de știință cred că toată această apă de pe Lună provine de la comete, asteroizi, praf interplanetar, vântul solar sau chiar erupții vulcanice lunare. Ei vor avea o idee mai bună despre sursele de apă doar dacă vom putea coborî la suprafață și vom analiza probele de gheață”, a spus Hayne.

Cercetătorul principal, Casey Honniball, doctorand la Goddard Space Flight Center al NASA, a declarat într-o conferință de presă că dorește să arate clar că studiul de pe „Sofia” nu a descoperit adevărate „bălți” pe Lună. Specialista susține că moleculele de hidrogen și oxigen identificate sunt atât de departe, încât nu sunt nici sub formă lichidă, dar nici solidă.

Într-un interviu pentru Euronews, Sarah Noble, un cercetător al programului de la NASA, a declarat că descoperirea ne-ar putea ajuta să înțelegem mai bine cum se formează apa pe Lună, ceea ce, la rândul său, ar putea duce la construcția unei baze lunare.

NASA se află sub programul Casei Albe de a readuce astronauții pe Lună până în 2024. Agenția spațială nord americană vrea ca noul său program „Artemis”, de aterizare pe lună, să fie durabil, spre deosebire de programul „Apollo” de acum o jumătate de secol.

 

 

 

Mai multe articole despre:
apa pe luna gheata luna luna