VIDEO Bază sportivă redeschisă de Primăria Capitalei, după 15 ani, în Sectorul 3
O nouă bază sportivă a fost redeschisă în Capitală după 15 ani. La evenimentul de miercuri au participat unii dintre cei mai mari campioni ai sportului românesc, printre care Gabriel Szabo, Elisabeta Lipă sau Ilie Năstase. Peste 200 de copii se vor antrena, pentru început, pe un teren sintetic și pe unul natural, pentru fotbal, urmând ca în noua bază să fie amenajată și o zonă pentru cei care practică box. Gabriela Firea a anunțat că așteaptă propuneri pentru numele bazei redeschise.
Pentru început, aici se vor antrena 209 de copii, fotbaliști, legitimați la Clubul Sportiv Municipal. Dar sunt așteptate și alte cluburi din Capitală, cu echipele lor de copii, a declarat, miercuri, Gabriela Firea.
„O noua baza sportiva in sectorul 3, redeschisa de Primaria Capitalei dupa 15 ani! Miscarea trebuie sa faca parte din viata noastra, chiar daca de la inceputul anului s-au schimbat radical multe dintre lucrurile care pareau atat de obisnuite. Colegii mei de la Compania Municipala “Sport pentru toti” au avut, chiar si in timpul starii de urgenta, multe idei care sa ii ajute pe copii si tineri sa continue sa faca sport. Astazi ne bucuram sa redeschidem o baza sportiva cu o suprafata de 7500 m2 care a fost inchisa timp de 15 ani si sa chemam copiii si tinerii sa faca sport gratuit aici, cu respectarea tuturor normelor de siguranta”, a scris Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, miercuri, pe pagina sa de Facebook.