MENIU

VIDEO Au realizat o operație pe cord deschis, deși întreg spitalul era în flăcări. Povestea INCREDIBILĂ a unei echipe medicale din Rusia

Incendiu devastator la un spital de chirurgie din Rusia

Operație de salvare a unei vieți omenești, realizată în condiții extreme! Vorbim despre o echipă de medici chirurgi ruşi, care au încheiat cu succes, astăzi, o operaţie pe cord deschis, în timp ce spitalul lor era devastat de un incendiu.

 Nici măcar flăcările care au cuprins clinica de chirurgie cardiacă din Blagoveșcensk, Extremul Orient, și din care au fost evacuate 128 de persoane, nu au putut sta în calea exercitării profesiei echipei dedicate, formate din 8 cadre medicale, relatează HotNews.ro.
 
”Nu ne puteam întrerupe, trebuia să salvăm această persoană şi am făcut totul la cel mai înalt nivel. Operaţia s-a terminat, fără dificultăţi”, a anunţat medicul însărcinat, Alentin Filatov, la un post de telviziune local.
 
Potrivit serviciilor de intervenţie, un cablu electric a fost adus în blocul operator, după ce electricitatea a fost tăiată în clădire, iar ventilatoare au fost instalate în vederea evacuării fumului.
 
”Controlarea incendiului a fost complicată de faptul că focul era activ pe toată suprafaţa de 1.600 de metri pătraţi”, a anunţat, într-o înregistrare video difuzată de către autorităţi, adjunctul directorului Serviciilor pentru situaii de urgenţă din regiune, Konstantin Rîbalko.
 
 
Odată terminată procedura chirurgicală şi după ce s-au asigurat că nimic nu ameninţa viaţa pacientului, salvatori au evacuat bolnavul, care a fost transferat la o altă clinică medicală pentru a fi ținut sub observație, şi au părăsit clădirea în flăcări.
 
Din primele informații, incendiul a fost cauzat de o problemă electrică. În urma lui nu s-au înregistrat victime.