VIDEO | Accident pe DN 1A la Butimanu. 12 persoane rănite. A fost activat Planul Roşu de intervenţie
Un accident în care a fost implicat cu microbuz şi ar putea avea victime multiple a avut loc, miercuri, pe DN 1A, în localitatea Butimanu, fiind activat Planul Roşu de intervenţie, informează ISU Dâmboviţa.
UPDATE 23:10 - Persoanele rănite în accidentul de miercuri seara de pe DN 1A, în care au fost implicate un microbuz şi un autoturism, au fost duse la trei spitale din capitală, una dintre ele fiind transportată cu elicopterul SMURD, anunţă ISU Bucureşti Ilfov.
Conform IPJ Dâmboviţa, în accident au fost rănite 12 persoane. Acestea au fost evaluate medical la locul accidentului iar apoi duse la spital.
Conform primelor informaţii, autoturismul a pătruns pe sens opus şi a intrat în coliziune cu microbuzul. A fost activat Planul Roşu de Intervenţie iar la faţa locului au ajuns patru echipaje SMURD, cinci ambulanţe, două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, două echipaje de descarcerare, un elicopter SMURD şi o unitate de terapie intensivă mobilă.
UPDATE 21:30 - Douăsprezece persoane au fost rănite, miercuri, în accidentul de pe DN 1A, la Butimanu, în care au fost implicate un microbuz şi au autoturism, informează ISU Dâmboviţa.
La fața locului intervin 9 ambulanțe SMURD, 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă, două autospeciale de descarcerare, elicopterul SMURD și o autospecială de terapie intensivă mobilă de la ISU București - Ilfov.
De la SAJ Dâmbovița au fost alocate 7 ambulanțe.
„Din primele informaţii, sunt implicate un microbuz şi autoturism, cu posibile victime multiple. Pentru optimizarea acţiunilor de răspuns a fost activat Planul Roşu de intervenţie la nivelul judeţului Dâmboviţa", precizează sursa citată.
Circulaţia este blocată.
Poliţiştii fac cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.
ATENȚIE! IMAGINI ȘOCANTE