MENIU

VIDEO Accident naval pe Dunăre: o barcă cu 9 persoane la bord, răsturnată. Conducătorul ambarcaţiunii era băut

Accident Dunăre

O barcă de agrement cu nouă persoane la bord s-a răsturnat, duminică seara, în Dunăre, în zona oraşului Corabia. Un bărbat care se afla la bord s-ar fi înecat, iar conducătorul ambarcaţiunii se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, relatează realitateadeolt.net.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuţ Vasiloaica, a declarat că în barcă se aflau nouă persoane, toate din orașul Corabia. Opt din cele nouă persoane au ieșit singure la mal, conștiente. Cea de-a noua persoană este un tânăr, de 21 de ani, care, în urma evenimentului, nu a fost găsit.

Un alt tânăr, în vârstă de 23 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul orășenesc Corabia.

Conducătorul ambarcațiunii a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, a declarat că în continuare se desfășoară activități de căutare, fiind solicitată și echipa de scafandri din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mehedinți.

„Polițiștii desfășoară activități de cercetare pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul”, transmit autorităţile.