MENIU

Victorie ZDROBITOARE a partidului lui Nicolas Maduro în Venezuela, la alegerile regionale. MESAJUL controversatului lider venezuelean

Partidul Socialist Unit al Venezuelei (PSUV) de guvernământ al preşedintelui Nicolas Maduro, a cărui realegere la preşedinţia Venezuelei în 2018 nu a fost recunoscută decât de o parte a comunităţii internaţionale, a obţinut o victorie zdrobitoare în alegerile regionale de duminică, potrivit anunţului oficial al Consiliului Naţional Electoral (CNE). "Frumos triumf, frumoasă victorie, frumoasă recoltă, produs al muncii", şi-a exprimat satisfacţia Maduro, vorbind despre "rezultate zdrobitoare".

Puterea a câştigat, astfel, 20 din 23 de posturi de guvernator, dar şi primăria din Caracas, în faţa unei opoziţii divizate, ce participa pentru prima dată la un scrutin după 2017, când a boicotat alegerile prezidenţiale şi legislative, relatează AFP, citat de Agerpres.

Rata de participare a fost de 41,8%, cu 8,1 milioane de votanţi, potrivit rezultatelor oficiale provizorii după numărarea a 90,21% din voturi.

Opoziţia a câştigat trei state federale: insula Nueva Esparta, Cojedes şi Zulia, statul petrolier cel mai populat, a cărui capitală este Maracaido, al doilea oraş din Venezuela.


Mai multe articole despre:
venezuela maduro alegeri regionale