MENIU

Victor Zota, despre AVIONUL PRĂBUŞIT: "Cred că pădurarii au fost trimişi de Dumnezeu!"

Victor Zota a povestit la REALITATEA TV ce s-a întâmplat în ziua în care s-a prăbuşit avionul

AVION PRĂBUŞIT. Victor Zota, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT) a povestit la REALITATEA TV cum s-au derulat lucrurile de la momentul prăbuşirii AVIONULUI ÎN JUDEŢUL CLUJ până la salvarea medicilor. "Dacă au murit de hipotermie este evident că vinovaţi sunt cei care nu au venit la timp. Este extrem de grav ca două persoane să moară din cauza instituţiilor statului. Aproape că este o minune faptul că au reuşit să supravieţuiască", a spus Victor Zota la REALITATEA TV.

Victor Zota, vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant (ANT) a povestit că atunci când a aflat că avionul în care se aflau colegii săi s-au prăbuşit nu a crezut. "În primul moment nu mi-a venit să cred. M-a întrebat profesorul Irinel Popescu. Iniţial n-am vrut să cred. L-am sunat pe doctorul Zamfir, care mi-a confirmat. L-am întrebat dacă sunt supravieţuitori. Mi-a spus că nu ştie. L-am sunat după zece minute şi mi-a confirmat faptul că toţi cei din avion trăiau. L-am rugat să sune la 112 ca să poată fi localizat", a povestit Victor Zota la REALITATEA TV.

Cât despre localizarea victimelor, Victor Zota a spus că RADU ZAMFIR a reuşit cu ajutorul telefonului mobil să identifice zona. "El este un doctor care se pricepe şi la electronică şi are un smartphone cu care a reuşit să se localizeze. Mi-a spus că se află între Abrud şi Câmpeni. Asta le-am transmis colegilor mei de la Ambulanţă. A trecut un avion pe deasupra lor, care era o cursă de Munchen. Pe măsură ce trecea timpul, îngrijorarea mea creştea. RADU ZAMFIR este un om care îşi dozează foarte bine emoţiile. E chirurg. De vreo trei ori mi s-a transmis că sunt găsiţi
Când într-adevăr au fost găsiţi, n-am mai crezut. Cred că pădurarii au fost trimişi de Dumnezeu. Ei au fost şansa colegilor mei. Nu ştiu cine e de vină. Cred că toţi sunt de vină", a povestit Victor Zota la REALITATEA TV. 

Un avion medical s-a prăbuşit. PILOTUL ADRIAN IOVAN A MURIT: "A rămas încarcerat în avion" UPDATE

AVION PRĂBUŞIT. O persoană grav rănită în accidentul de avion. MEDICII ÎNCEARCĂ SĂ O RESUSCITEZE

AVION PRĂBUŞIT. SALVAREA VICTIMELOR îngreunată de ZĂPADA "până la brâu"

AVION PRĂBUŞIT. Trei persoane în ŞOC HIPOTERMIC: "Sunt DISPERAŢI! Au URLAT, AU APRINS FOCUL"