Ponta ascunde sub preș cuțitul lung al ANAF: SOMAȚIILE ABERANTE trimise în toată țara
Guvernul va adopta, săptămâna viitoare, o ordonanţă care să prevină în viitor "aberaţii" de tipul celor prin care statul a cerut plata contribuţiilor de sănătate pentru alocaţiile primite de copii, a declarat, joi, premierul Victor Ponta, aflat la sediul Ministerului Finanţelor. Premierul ascunde, astfel, adevărata problemă declanșată de ANAF la început de an.
Premierul Victor Ponta se grăbește să repare GAFA cu alocațiile, tocmai pentru a dezamorsa adevărata bombă din ofensiva ANAF: sute de mii de români au primit acasă SOMAȚII de plată ABERANTE și sunt obligați să plătească suma standard de 468 lei pentru "profituri" bancare minime sau inexistente.
Premierul a "explicat" că anomalia cu alocațiile copiilor a fost generată de un act normativ aprobat în 2011 de fosta guvernare, motiv pentru care reprezentanţii acesteia, aflaţi în prezent în opoziţie, au fost "mai puţin critici" la adresa Guvernului pe această temă, transmite Mediafax.
Câteva mii de copii din Curtea de Argeş care au alocaţiile pe card au primit înştiinţări de plată de la ANAF prin care sunt anunţaţi că au de achitat câte 468 de lei, reprezentând CAS pe anul 2012, printre cei notificaţi numărându-se copii de zece ani sau nedeplasabili.
Sub aparența că pune piciorul în prag unei anomalii evidente, premierul Ponta asigură însă spatele ANAF și ascunde sub preș adevărata problemă - asaltul Fiscului asupra depozitelor bancare ale tuturor românilor.
Disperarea ANAF de a scoate bani din orice a dus la GAFA MONUMENTALĂ prin care s-au cerut bani inclusiv din depozitele bancare care conțineau alocațiile copiilor.
Cu toate astea, nu copiii sunt țintele Fiscului, ci zeci sau sute de mii de români care au depozite bancare și care se văd nevoiți să plătească statului sume aberante pentru un eventual profit făcut din dobânzi.
TAXĂ de 468 lei pentru un profit de 2 lei
După ce scandalul cu alocațiile copiilor a explodat, conducerea ANAF a reacționat printr-un comunicat de presă în care recunoaște că "obiectul impunerii nu ίl constituie alocația de stat pentru copii, ci veniturile din dobânzile bancare realizate de persoanele care nu şi-au ridicat alocațiile din conturi", se arată în comunicat.
ANAF explică avalanșa de somații de plată prin "regularizarea contribuțiilor de asigurǎri sociale de sǎnǎtate pentru veniturile obținute din dobânda bonificatǎ de bǎnci", pentru sumele aflate în conturile bancare.
Aberația din tot scandalul este legată de sumele percepute de Fisc: dacă s-ar impozita corect ar fi vorba de câțiva lei sau zeci de lei, însă ANAF nu știe să calculeze decât într-un singur fel: îți cere la început o sumă extrem de mare, calculată standard la salariul minim pe economie, după care se obligă să îți dea diferența înapoi, prin celebra "regularizare".
În sutele de mii de somații trimise în țară, Finanţele solicită plata sumei de 468 de lei, care reprezintă contribuţii de asigurări de sănătate (CASS) pe anul 2012, aferente veniturilor din dobânzile bancare.
Adevărata ABERAȚIE din somațiile de plată trimise de ANAF
"S-a mentionat eronat ca se impoziteaza alocatii - este inexact, nu e impozit ci CASS si nu e alocatia ci dobanda bancara. In fapt este vorba de prezumarea unui venit anual de 8400 de lei (salariul minim pe 2012 x 12 luni) pentru orice persoana care a realizat venituri financiare din dobanzi bancare. Pentru acest venit prezumat ANAF aplica 5.5% ca reprezentant CASS adica 468 de lei. Deci nu e vorba de impozit pe castig/dobanzi ci de CASS", a precizat pentru Realitatea.net un consultant bancar.
Potrivit specialistului, nu au fost prezentate inca situatii similare inatalnite la persoane majore (pensionari, angajati in strainatate sau persoane fara loc de munca)
Daca un cetatean pensionar sau angajat in strainatate sau persoana fara loc de munca - deci care nu figureaza salariat la ANAF - a avut in 2012 vreun depozit la banca sau a primit dividende (chiar si de 10 lei de la SIF-uri) - toate aceste persoane au primit la fel decizie de impunere cu CASS de 468 de lei, explică specialistul financiar.
"Pai un amarat de pensionar isi face depozit la banca e normal sa i se aplice si lui CASS cu pret de pornire de 468 de lei? Sau daca nu lucrezi, ai primit niste bani si te-ai gandit sa ii pui la banca, nu e absurd sa ti se ceara din start 468 de lei chiar daca poate tu ai un depozit de 300 de lei sau ai primit dobanzi de 50-100 de lei?"
"Pana la urma nu e clar - ce se intampla? Ponta a zis ca nu se impoziteaza alocatiile - dar nici nu a fost vorba despre asta. Nu e normal ca Ponta sa zica ca e o prostie si sa treaca mai departe, totusi deciziile de impunere s-au trimis, oamenii sunt buni de plata si nu e nimic clar, iar termenul de 30 de zile de contestare curge", mai arată sursa citată.
IMPOZIT DE 468 lei pentru două vaci și o pensie de urmas
Modificările aduse Codului Fiscal de celebra Ordonanță a Guvernului Ponta permite și recalcularea contribuțiilor pentru activitățile independente.
"Astazi am primit decizia de impunere pentru mama mea. Mentionez ca mama mea are o varsta de 78 ani si este foarte bolnava. Aceasta decizie a celor de la anaf se refera la plata contributiei pentru sanatate pe anul 2012. Mentionez ca mama mea are o pensie de urmas de 374 lei. Nu pricep eu de unde scot cei de la ANAF acele sume. Mentionez ca in 2012 mama era coasigurata, pe vremea aceea tatal meu traia. Am avut tot timpul acasa 2-3 vaci fara a desfasura nici un fel de alte activitati independente. Dar daca impui astfel de dari trebuie anuntate dinainte. Doamna de la posta avea o geanta mare cu astfel de decizii pentru multe persoane din sat. Parca spunea domnul Ponta ca nu vom avea impozite si taxe noi", ne-a scris Vasile L. pe adresa Martor Ocular.
O persoană din județul Alba care s-a trezit cu decizia de impunere precizează: "sunt salariată bugetară de peste 20 de ani, nu am nici un cont în bancă în afară de cel obligatoriu pentru virarea salariului din care este percepută contribuţia la sănătate de către instituţie. Am primit aceeaşi înştiinţare de plată.", a spus aceasta potrivit Alba24.ro.
În total, la nivelul judeţului Alba au fost emise aproape 48.000 de decizii de impunere pentru contribuţii la asigurări de sănătate, din care 16.000 pentru Alba Iulia. Cu alte cuvinte este vorba despre un fenomen de amploare ţinând cont că afectează peste 25% din populaţia municipiului reşedinţă de judeţ şi 14% din populaţia judeţului.
"Sunt casnică, nu am de unde să dau banii ăștia"
Silvia Mătrăiescu din Alba Iulia a primit somaţie de plată pentru că a realizat „un profit" din dobânzi la un cont deschis în bancă, în anul 2012, potrivit Adevarul.ro. Deşi este casnică şi nu are niciun venit, totuşi ar avea de plată, contribuţie la CASS, 468 de lei, sumă inexplicabilă pentru dânsa, care susţine că nu ar avea cum să fie atât, având în vedere că la vremea respectivă avea doar 300 de lei în cont.
„Nemulţumirea mea este că nu am venitul atât cât mi-a socotit pe fiecare lună. Mi-a pus venit 80 de milioane pe an şi eu nu am atât. Să-mi calculeze pe ce am luat eu, nu pe suma pe care nu am primit-o. Eu nu lucrez, sunt casnică, nu am de unde da banii ăştia. M-a găsit cu contul deschis în bancă şi ce am luat dobândă. Sunt coasigurat cu soţul. Eu nu am lucrat nicăieri, nu am beneficiat de niciun venit. Nu e corectă legea asta", a declarat Silvia Mătrăiescu pentru ziarulunirea.ro.
Aflată în vizită de sărbători la părinţi, Mihaela Cergădean din Galtiu „s-a trezit" şi ea în poştă cu o somaţie de plată de la ANAF de 468 de lei. Angajaţii AJFP Alba i-au spus că somaţia de plată i-ar fi venit pentru un cupon depus în anul 1995 la PECO.
„Sunt în vizită la părinţi şi m-am trezit astăzi cu această somaţie de plată de la ANAF. Nu am nicio afacere. Ce noroc că sunt aici. Sâmbătă plec în Italia, că de luni încep serviciul. Părinţii mei sunt bătrâni, dacă vedeau aşa ceva se speriau. Nu am niciun venit, nicio afacere în România. Din 95 sunt în Italia. Am cetăţenie italiană şi acolo plătesc toate taxele, aici vin doar în vizită. Nu ştiu ce mi-a venit. O sumă de 468 de lei, dar de plătit, nu plătesc. Voi face contestaţie", a declarat Mihaela Cergădean din Galtiu, care a venit să-şi petreacă Crăciunul cu părinţii, după 7 ani.
Singura soluție pe care ANAF o propune la haosul creat este ca oamenii să facă contestații. În lipsa acestora, datoriile către Fisc se strâng.
Consluzie: Oamenii vor plăti sume aberante pentru "profituri" minime, iar premierul și șeful ANAF dau senzația falsă că au rezolvat situația.