MENIU

Victor Ponta, la plecarea de la DNA: Mi-au rupt cârja. Pe bune...

Victor Ponta, la plecarea de la DNA: Mi-au rupt cârja. Pe bune...

Premierul Victor Ponta s-a prezentat, luni, la sediul DNA. Şeful Guvernului a fost chemat să dea explicaţii în dosarul în care este urmărit penal pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălare de bani. Faptele de care a fost acuzat ar fi fost săvârşite în perioada în care Ponta a fost avocat.

La plecarea de la DNA, unde a stat aproximativ 30 de minute, vizibil deranjat de jurnalişti, s-a plâns că aceştia i-ar fi rupt o cârjă, în îmbulzeală.

"Stai, stai, că mi-au rupt asta, mi-au rupt cârja. Pe bune...", a spus Victor Ponta.

"S-a rupt cârja?", a întrebat un reporter.

"Păi, da... Nu vreți să facem politică în altă parte, nu la DNA? Ne vedem la partide, la Parlament.", a spus Ponta.