Victor Ponta, audiat la ÎCCJ. Avocații cer retrimiterea dosarului la DNA
Premierul demisionar Victor Ponta a fost audiat, vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție, în dosarul Turceni-Rovinari, fiind primul termen. Avocații inculpaților au solicitat magistraților retrimiterea dosarului la DNA pe motiv că ar fi anumite probe viciate în dosar, potrivit Realitatea TV.
Victor Ponta este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată, complicitate la evaziune fiscală şi spălarea banilor, fapte pe care le-ar fi comis în calitate de avocat. Acesta este primul termen în care a fost chemat.
Judecătorul a dispus de la primul termen în Cameră preliminară citarea, pentru 6 noiembrie, a inculpaţilor din dosarul Turceni-Rovinari, care să prezinte eventualele cereri, excepţii sau obiecţii în privinţa rechizitoriului procurilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
Victor Ponta a ajuns la Înalta Curte de Casație și Justiție însoțit de avocata sa. Acesta a precizat doar că a venit la Curte doar ca persoană publică și că nu mai are nici o calitate oficială, potrivit Realitatea TV.
Fostul premier se află în interiorul instanței supreme, un proces în cadrul căruia avocații lui vor face diverse solicitări în fața judecătorilor și vor contesta acel dosar de la Direcția Națională Anticorupție, în care este acuzat de complicitate la spălare de bani și fals în acte, dosarul "Turceni-Rovinari”. Victor Ponta era avocat în perioada 2007-2008 atunci când ar fi avut un contract de colaborare fictiv cu casa de avocatură a lui Dan Șova de unde ar fi luat foloase necuvenite.
Victor Ponta a fost trimis în judecată în dosarul Turceni-Rovinari pentru spălare de bani, fals în înscrisuri(17 acte materiale) și evaziune fiscală. În urma audierilor care au loc, vineri, la Înalta Curte de Casație și Justiție judecătorii vor decide dacă încep judecarea dosarului s-au vor retrimite rechizitoriul înapoi la procurori.
Primul termen al procesului a avut loc pe 21 septembrie, însă Ponta nu s-a prezentat atunci în sala de judecată, instanța discutând doar menținerea controlului judiciar în cazul lui Dan Șova.
În dosar mai sunt trimiși în judecată senatorul Dan Șova, sub control judiciar, avocat coordonator al Societății Civile de Avocați ”Șova și Asociații”, Laurențiu Ciurel, la data faptelor având calitatea de director general al SC Complexul Energetic Rovinari SA, Dumitru Cristea, la data faptelor director general al Complexului Energetic Turceni, și Octavian Laurențiu Graure, la data faptelor director economic al Complexului Energetic Turceni.