MENIU

Victor Ponta, audiat în dosarul lui Călin Popescu Tăriceanu

<p>Victor Ponta, la DNA</p> <p>Foto:&nbsp;<span>Inquam Photos / Octav Ganea</span></p>

Fostul premier Victor Ponta este aşteptat să se prezinte, joi, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru a fi audiat ca martor în dosarul în care preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, este judecat pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.

La termenele anterioare au fost audiaţi ca martori junalistul Dan Andronic, Dan Motreanu - vicepreşedinte PNL, Ioana Valmar - fosta soţie a lui Tăriceanu, fostul parlamentar Şerban Mihăilescu, Cristian Relu Aparaschivei - fost colaborator şi şofer al lui Remus Truică, anunţă Agerpres.

Călin Popescu-Tăriceanu a fost trimis în judecată de DNA pe 7 iulie 2016 pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea infractorului.

Conform DNA, în cadrul actelor de cercetare privind retrocedarea nelegală a unei suprafeţe din pădurea Snagov şi a Fermei Băneasa, Tăriceanu a făcut, sub jurământ, în 2016, declaraţii necorespunzătoare adevărului cu privire la aspecte esenţiale, urmărind prin aceasta împiedicarea/ îngreunarea tragerii la răspundere penală a inculpaţilor.

Procurorii afirmă că Tăriceanu a susţinut în mod nereal că n-a ştiut despre retrocedarea către Paul Philippe Al României a unor suprafeţe de teren în Băneasa (fosta fermă regală) şi Snagov (trunchiul de pădure Fundul Sacului), despre implicarea inculpaţilor Tal Silberstein, Beny Steinmetz, Moshe Agavi şi a altor persoane în procedurile de retrocedare şi nici despre actele de vânzare-cumpărare întocmite.

Tăriceanu este acuzat că a mai făcut declaraţii necorespunzătoare adevărului şi nu a spus tot ce ştie despre relaţia cu inculpaţii Tal Silberstein, Dan Andronic şi Remus Truică, despre întâlnirile şi discuţiile purtate cu acesta din urmă despre taxele notariale şi modalitatea de dobândire şi valorificare a bunurilor revendicate. 

Mai multe articole despre:
Călin Popescu Tăriceanu Victor Ponta