MENIU

Victor Ponta, afirmații șocante despre procesul lui Dragnea

Ponta, la Realitatea TV

Victor Ponta a fost invitat marți seară la emisiunea ”Legile Puterii” de la Realitatea TV, unde a făcut dezvăluiri incendiare despre procesul lui Liviu Dragnea, dar și despre soarta guvernului condus de Viorica Dăncilă. 

Victor Ponta a făcut câteva declarații incendiare despre procesul lui Liviu Dragnea: ”Nu se va întâmpla nimic pe 20 mai, se va amâna după 1 iunie, iar după 1 iunie va ieși la pensie una dintre judecătoare și se reia totul de la 0”, a spus liderul Pro România. 

Mai mult decât atât, Ponta a vorbit și despre soarta guvernului Dăncilă: ”Eu vreau să avem prim-ministru după 26 mai. Acum nu avem prim ministru. Doamna premier de câte ori o întrebi ceva spune <stați să întreb partidul>. Doamna Dăncilă este premier al României, este în continuare un premier care execută și depinde de Dragnea. Daca începe să se comporte ca un premier, va avea de câștigat în interiorul PSD. Probabil după 26 mai acest guvern va cădea. Iar următorul guvern va trebui să astupe găuri”, a mai spus Victor Ponta. 

Liderul Pro România a făcut referire și la momentul petrecut în urmă cu câteva zile la Suceava, când Liviu Dragnea a fost făcut ”nimic” de către o persoană din public. ”După ce am văzut ce s-a întâmplat la Suceava, unde l-a numit <nimic> cineva care a votat în 2016 cu PSD, eu cred ca PSD va pierde”, a mai precizat Victor Ponta. 

 

Mai multe articole despre:
declaraţii Ponta