MENIU

Viceprimarul Bădulescu o contrazice pe C. Dan şi îşi bate joc de ziarişti

Viceprimarul Capitalei, Aurelian Bădulescu, îi contrazice şi el pe pe reprezentanţii Jandarmeriei şi pe Carmen Dan, așa cum a făcut-o și prefectul. După ce a fost audiat la Parchetul General peste trei ore, Bădulescu a declarat că nu a existat niciun centru de comandă în ziua protestului din 10 august, aşa cum a precizat MAI. În stilul deja caracteristic, batjocoritor şi chiar jignitor, mâna dreaptă a Gabrielei Fire a împins deseori dialogul cu presa în derizoriu. 

Viceprimarul a început prin a spune că nu a fost în centrul de comandă, pentru ca apoi să precizeze că a fost, de fapt, într-o încăpere dintr-o clădire de lângă Guvern, despre care presupune că era a SGG.

"Nu a fost în niciun centru de comandă, aşa că nu am fost in centrul de comandă. A existat o încăpere unde reprezentanţii Prefecturii şi ai Administraţiei locale, respectiv subsemnatul.(...) Nu a fost nicio conspiraţie, nu a fost nimeni în altă parte. (...) D-na prefect a fost acolo (în clădirea SGG) în permanenţă, de la ora 16:00 până la ora 4:00, când am plecat acasă." a declarat Bădulescu.

Întrebat de intervenţia jandarmilor, viceprimarul a afirmat că existau "SEMNALE SUBLIMINALE" că vor fi violenţe, iar oamenii legii şi-au făcut treaba.

"Nu s-a greşit din partera Jandarmeriei Române, am avut de-a face cu o dezordine publică provocată, bătăi de stradă tip Belfast, violenţa era aproape de neimaginat."

Iritat de întrebările insistente ale jurnaliştilor, viceprimarul a început să răpundă ironic "Primesc informaţíi de unde primiţí şi voi, de pe facebook," "mi-e e rău, poate leşin acum" sau, întrebat de atribuţíi concrete a avut el, a răspuns "atribuţii culinare, daca mă întrebaţi aşa."

Şi şeful DGIPI Mihai Cristian Mărculescu a venit la Parchetul General în jurul orei 11.00 și a plecat după circa o oră, fără a face vreo declaraţie.

"Fantoma albă", explicaţii la Parchet despre 10 august:Mi-am asumat riscul când mi-am condus oamenii

Şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei a fost audiat, joi, de procurori. Cătălin Paraschiv a fost citat în calitate de martor, în dosarul violenţelor de la protestul din 10 august.

Cătălin Paraschiv, şeful Brigăzii Speciale a Jandarmeriei Române, s-a prezentat, joi, la Parchetul General, pentru a fi audiat în dosarul ce vizează violenţele de la protestul din 10 august. 

Alți doi huligani pe lista celor trași la răspundere pentru violențele din 10 august

„Nu dau eu declaraţii şi nici nu fac apologia schimbărilor la nivelul ministrului. (...) Mi-am asumat riscul în momentul în care mi-am condus oamenii fără niciun fel de problemă. Nu vreau să dau niciun interviu, sper că mă înţelegeţi şi pe mine. (...) V-am spus punctul meu”, a spus colonelul Cătălin Paraschiv, la ieşirea din sediul Parchetului General.

Dosarul violențelor de la protestul din 10 august ajunge la un alt nivel. După ce primul oficial, Speranța Cliseru a fost audiată ieri la Parchetul General, se așteaptă ca și alți oameni din conducere să fie chemați în fața procurorilor pentru a da explicații.

În plus, cei răniți la manifestația din Piața Victoriei continuă să depună plângeri penale.

Mai multe articole despre:
Parchetul General DGIPI şef