MENIU

Vicepremierul Raluca Turcan: ”Recompensarea groparului justiției, a lui Iordache “altă întrebare”, cu șefia Consiliului Legislativ este incalificabilă”

Vicepremierul Raluca Turcan a reacționat după alegerea lui Florin Iordache în funcția de președinte al Consiliului Legislativ. Aceasta consideră că PSD își curăță listele pentru parlamentare de indezirabili, dar îi plasează strategic în instituții departe de ochii românilor, însă în poziții din care pot influența decizii. 

”Până și lupul din zicala românească își mai schimbă năravul, dar PSD ba!

Ați crezut povestea preschimbării partidului baronimii într-unul frecventabil, odată cu alinierea halatelor albe în concursul de popularitate? Eroare! Totul este gândit chirurgical, ca să mai câștige voturi. Nu este prima dată, doar personajele sunt relativ noi...

Recompensarea groparului justiției, a lui Iordache “altă întrebare”, cu șefia Consiliului Legislativ este incalificabilă. PSD își curăță listele pentru parlamentare de indezirabili, dar îi plasează strategic în instituții departe de ochii românilor, însă în poziții din care pot influența decizii. Autorul Ordonanței 13, autorul recursului compensatoriu care a scos din închisori condamnați pentru fapte grave este premiat acum pentru tot asaltul asupra statului de drept, care ne-a îngrozit în era Dragnea și a speriat instituțiile europene.

Alegerea lui Florin Iordache este profund viciată, în afara legii de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ. Oricine a putut vota un asemenea om nu are nicio legătură cu legea, respectarea și aplicarea ei.

În mod evident, asupra Consiliului Legislativ va plana de acum înainte suspiciunea noastră, a tuturor, în legătură cu avizele pe care această instituție le va elibera. Iordache va duce cu el oprobriul public. Și întreg arsenalul de torpile la adresa justiției și legislației românești, în general.

PSD nu ne poate minți astăzi că desemnarea lui Florin Iordache la conducerea Consiliului Legislativ este un semn al schimbării, alta decât schimbarea sinecurilor. Profund și istoric, PSD va fi mereu un accident al democrației românești”, a transmis Raluca Turcan.

Mai multe articole despre:
raluca turcan