MENIU

Viceguvernatorul BNR:"Cu 1.200 de lei net câte credite să iei?"

Prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu a prezentat, marți, la audierea din comisia economică a Senatului, situația împărțirii banilor intre romani, asa cum reiese din conturile bancare și a precizat că până la recentele creșteri de salarii, doar 2% din angajați câștigau peste 1.000 de euro/lună.

Persoanele fizice se duc sa iau credite. Avem o problema, o situare a veniturilor la niveluri foarte joase. Distributia veniturilor intre categorii de cetateni este defectuoasa. 36% adica 2 milioane angajati castigau salariul minim. Pai cu 1.200 net cate credite sa iei? 92% din persoanele angajate aveau un salariu mai mic de 1.000 de euro si numai 2%, 90.000 de persoane, aveau un castig mai mare de 1.000 de euro”, a spus prim-viceguvernatorul BNR Florin Georgescu.

Acesta s-a referit și la situația persoanelor cu conturi bancare.

„62% dintre deponentii, persoanele cu depozit la banca, 4 milioane de romani din cei 10 milioane au 4% din bani. Iar 10.000 de persoane, 0,13% din deponenti, beneficiaza de 14% din economii, aici în medie, un singur deponent are 2,4 milioane de lei pe persoana in cont. Rezulta ca 10.000 au bani mai multi ca 4 milioane de romani, cei care au bani la banca”, a mai spus Florin Georgescu.