Viață și moarte. ”Nebunia” camionagiilor care străbat Siberia pe râurile înghețate din deșertul alb
Viața camionagiilor care leagă îndepărtatele localități din Siberia în timpul iernii nu e una ușoară. Autostrăzile lor sunt râurile înghețate din regiune. Aceste drumuri s-au deschis în decembrie și vor rămâne practicabile până spre primăvară.
”Autostrăzile înghețate” din Siberia sunt cruciale pentru oamenii din cele mai îndepărtate așezări siberiene, care depind de proviziile aduse de camioane.
Un clip video filmat în Siberia surprinde drumul unui șofer de camion care transportă 20 de tone de provizii pentru locuitorii din îndepărtatele localități, scrie SiberianTimes.com.
Drumul său este o porțiune a fluviului Lena (al 11-lea ca mărime din lume).
În unele locuri, apa are o adâncime de 30 de metri.
Între camion și dezastru se află un strat de gheață de 1,5 metri. Destul de gros pentru a susține și două camioane, așa cum arată clipul video.
Autostrăzile de gheață s-au deschis în decembrie și vor rămâne practicabile până în aprilie, când începe dezghețul.
Fiecare drum de genul acesta are însă propria durată de viață, în funcție de rezistența stratului de gheață.
Spre exemplu, un drum care străbate o distanță de 120 de kilometri peste Marea Siberiei de Est, pentru aprovizionarea locuitorilor insulei Ayon, este practicabil doar două luni pe an.
În fiecare an, există cazuri de camioane sub care gheața cedează și de șoferi care își pierd viața.
Clipul video este și un omagiu adus acestor oameni.