Veşti teribile pentru cei care merg cu RATB-ul: la ce preţ vor ajunge călătoriile şi abonamentele
Regia Autonomă de Transport București a solicitat Consiliului General al Municipiului București (CGMB) majorarea tarifelor de călătorie, în medie cu 50%, pentru a putea ieși din impasul în care a intrat după ce Agenția Națională de Administrare Fiscală /ANAF/ a blocat conturile regiei pentru o datorie către bugetul de stat de peste 272 de milioane de lei.
Solicităm această majorare pentru a ieși din impasul cu ANAF. Am cerut creșterea tarifului pentru o călătorie de la 1,3 la 2 lei și a prețului abonamentului de la 50 la 75 de lei, iar din estimările noastre vom câștiga în jur de 4,2 milioane lei. Suma reprezintă plata lunară pentru datoria de peste 272 milioane de lei către ANAF, și care a fost deja eșalonată pe o perioadă de 5 ani. De asemenea, am solicitat acordarea gratuității doar pentru pensionarii a căror pensie nu depășește 1.500 de lei și numai în anumite intervale orare.
Pensionarii vor circula contra cost în interval orar 8,00 — 10,00 și 17,00 — 19,00 și gratuit între orele 10,00 și 17,00', a declarat pentru AGERPRES directorul general al RATB, Vincențiu Daniel Antonescu.
Acesta a precizat că solicitarea înaintată CGMB este cea de-a treia din 2015 și a 15-a din ultimii ani. Prețul biletelor de călătorie cu mijloacele RATB a rămas neschimbat din anul 2008, când s-a obținut o creștere de la 1,1 lei la 1,3 lei/călătorie.
Sursa: Agerpres