MENIU

Veşti proaste pentru profesori, la început de an! Când vor primi salariile?

Anul începe cu vești proaste pentru profesori. Rămân cu cele mai mici salarii din sistemul bugetar, în pofida majorărilor anunțate în acest an. În plus, este cea de a doua lună când nu își iau banii la timp. Sunt probleme în toată țara după ce guvernanții au schimbat modalitățile de plată a salariilor în sistemul de învățământ.

Pentru a doua lună la rând, profesorii primesc cu întârziere salariile. Banii ar fi trebuit să le intre în conturi încă de pe 14 ianurie, dar mai au de așteptat cel puțin până la finalul săptămânii. În București, de exemplu, dintre cele 420 de unități de învățământ, 60 au astfel de întârzieri. Cele mai multe școli și licee afectate sunt în Sectorul 4 al Capitalei, mai exact 17 unități de învățământ.

"Pentru prima data de când sunt profesoară, pentru prima data de aproape 40 de ani, vreau să știți că nu au fost plătite la timp contribuțiile noastre sociale pentru 350 de mii de oameni din învățământ", a afirmat Florina Rogalski, profesor de Limba Română.

S-a ajuns în această situație pentru că s-a schimbat mecanismul de plată. Dacă până în prezent salariile erau plătite de primării, de anul acesta sunt plătite de Ministerul Educației prin intermediul inspectoratelor școlare.

"Inspectoratul Municipiului București ca toate inspectoratele județene trebuie să repreia școlile, deci mai multă grijă pentru drepturile noastre salariale, pentru drepturile castigate în instanță", a mai spus Florina Rogalski.

Schimbarea circuitului banilor ridică, însă, semne de întrebare atunci când vine vorba despre investițiile pe care autoritățile locale ar trebui să le facă în școli. Odată cu reducerea impozitului pe venit de la 16% la 10%, mulți primari vor ridica din umeri atunci când vor fi nevoiți să își justifice bugetele.

Și sindicatele din educație critică proasta finanțare din învățământ. Chiar dacă legea salarizării ar fi trebuit să aducă majorări substanțiale ale veniturilor, creșterile sunt de cel mult trei procente.

Mai multe articole despre:
salarii profesorii