Veşti bune pentru angajaţi! Orele petrecute în drum spre muncă, considerate ore de lucru
Legea conform căreia orele petrecute de angajaţi în drumul spre locul de muncă, la începutul zilei şi respectiv dinspre locul de muncă, la sfârşitul fiecărei zile vor fi considerate ore de muncă a fost aprobată de Curtea Europeană de Justiţie.
Astfel, angajaţii care nu au un sediu fix de lucru pot cere bani de la angajaţi pentru timpul petrecut spre/dinspre locul de muncă, fapt care nu este permis în prezent.
Potrivit Curţii Europene de Justiţie, această decizie protejează "sănătatea şi siguranţa" angajaţilor. În ceea ce priveşte concediul medical, angajaţii care se îmbolnăvesc în timpul concediului anual de odihnă vor putea să ceară reprogramarea concediului de odihnă, anunţă Mediafax.
În spatele acestei decizii stă cazul lui Francisco Pereda din Madrid. Acesta s-a îmbolnăvit fix înainte de a intra în concediu de odihnă, care dura o lună. Bărbatul a acţionat legal împotriva angajatorului său, Madrid Movilidad, pentru că acesta a refuzat să îi reprogrameze sau să îi amâne concediul pentru anul următor.
"Dacă angajaţii sunt bolnavi, este evident că nu se bucură de vacanţă", declarase un reprezentant al Unison pentru The Guardian la acea vreme. "Ar trebui să fie permis ca aceştia să îşi ia timpul liber despre care s-a discutat atunci când se simt mai bine".
Nu toată lumea priveşte cu ochi buni această decizie.
"Pericolul de abuz este clar - un angajat ar putea să îşi mărească dreptul la concediu declarând că este bolnav, deşi nu este adevărat", a spus un partener al firmei de avocatură Eversheds.
Angajaţii nu beneficiază de mai multe zile de concediu dacă se îmbolnăvesc după ce perioada de concediu a început. Legea nu specifică ce dovezi trebuie să aducă angajatul sau când să îşi anunţe şeful despre starea de sănătate. Potrivit legii, "dacă un angajat nu doreşte să îşi ia concediu anual în timpul unei perioade în care se simte rău, concediul trebuie să i se acorde într-o altă perioadă".