MENIU

Veste uriașă pentru șoferi. Ce documente se eliberează fără a mai fi nevoie să se prezinte la ghișeu?

O serie de documente se vor elibera și online

 De la 1 iunie, șoferii români nu mai sunt obligați să se prezinte fizic la ghișee pentru a-și scote duplicatul permisului de conducere. Documentul este disponibil și online, a anunțat Ministerul Afacerilor Interne.

„Începând cu luna iunie, cetățenii care și-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita un duplicat direct prin intermediul serviciului online disponibil pe site-ul http://dgpci.mai.gov.ro, eliminând necesitatea prezenței fizice la ghișeu”, a transmis ministerul într-un comunicat.

Astfel, pentru emiterea online a duplicatului permisului de conducere, parte a eforturilor continue de digitalizare și modernizare a serviciilor publice, cetățenii vor trebui să urmeze următorii pași:

1. Să dețină cont de utilizator pe site-ul http://dgpci.mai.gov.ro

2. Să transmită prin intermediul aplicației informatice următoarele documente:

– Cererea solicitantului completată și semnată, bifând rubrica aferentă emiterii duplicatului permisului de conducere și completând în mod corespunzător motivul solicitării;

– Actul de identitate, în termenul de valabilitate, în copie;

3. Să achite contravaloarea permisului de conducere (89 lei) prin intermediul procesatorului de plăți disponibil pe site.

Singura modalitate de creare a conturilor de utilizator implică prezentarea solicitantului, o singură dată, pentru identificare la oricare ghișeu de permise sau înmatriculări.

MAI anunță că, în perioada următoare, se vor face demersuri și în ceea ce privește digitalizarea serviciilor privind înmatricularea vehiculelor.

 

„Prin urmare, digitalizarea serviciilor publice reprezintă un pas important în modernizarea administrației și simplificarea interacțiunilor cetățenilor cu instituțiile publice, iar emiterea duplicatului permisului de conducere este unul dintre aceste servicii esențiale care va beneficia de pe urma tranziției către mediul online, în anul 2024”, se arată în comunicat.

Mai multe articole despre:
soferi documente MAI duplicat permis online