Veste tristă pentru cei care vor să meargă la mare şi în luna septembrie. Ce a anunţat CFR
CFR Călători informează că programul Trenurile Soarelui a ajuns la final. În acest sezon estival, cele 40 de trenuri din program au transportat peste 900 de mii de pasageri, în uşoară creştere faţă de anul trecut.
Incepând cu luna septembrie 2015, capacitatea de transport este adaptată cerinţelor de extrasezon, legătura dintre București și Constanța fiind asigurată zilnic de 18 trenuri (nouă pe sens), din care 14 InterRegio şi 4 Regio. Trenurile Litoral circulă în continuare fără opriri intermediare și parcurg ruta București Nord -Constanța în 2 ore. De asemenea, durata de călătorie a celorlalte 10 trenuri InterRegio directe se va menţine în medie la circa 2 ore și 20 minute.
La cererea pasagerilor, CFR Călători menține în circulație toate trenurile directe care au conectat marile orașe Arad, Craiova, Iași, Suceava, Brașov și orașul Constanța.
De asemenea, în Gara de Nord București vor fi asigurate legături la toate trenurile din țară spre /dinspre LITORAL. Astfel, turiştii care vor merge la mare prin programul Litoralul pentru toţi, vor putea călători cu trenul până la Constanţa.
Reduceri oferite la călătoria în trafic intern:
10% la călătoria dus-întors;
între 15% şi 25% la cumpărarea cu anticipaţie;
între 10% şi 25% reducere cu oferta Minigrup 2 – 5(în cadrul acestei oferte, tinerii de până la 18 ani beneficiază de 50% reducere faţă de tariful plătit de un adult);
5% reducere la cumpărarea online(se cumulează şi cu alt discount, cum ar fi reducerea pentru dus-întors;)
25% prin Cardul Tren Plus;
35% la tren IRşi de 50% la tren R cu oferta Cartea VSD (vineri, sâmbătă, duminică);
între 15% şi 35% cu Biletul de weekend
între 31% și 56% reduceri de weekend (în zilele de vineri până duminică inclusiv) la trenurile IR care circulă pe Valea Prahovei, pe rute între Sinaia – Brașov și retur;
între 10% și 20% la călătoria cu trenuri succesive (se cumulează cu reducerea pentru anticipație)
reduceri de până la 35 % pentru Grupuride peste 20 persoane.
Variante de cumpărare bilete:
Online de pe www.cfrcalatori.ro;
De la automatele XsellKiosk din gări;
De la automatele ZebraPay;
Direct de la casele de bilete din gări și agenții de voiaj CFR;
De la distribuitori autorizați (agenții de turism).
Înainte de efectuarea călătoriei, rugăm pasagerii să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare. Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, călătorii sunt rugați să consulte pagina de internet a companiei www.cfrcalatori.ro, să ne contacteze la numerele de telefon 021/9521 (pentru traficul intern), 021.314.5528 (pentru traficul internațional Gara de Nord București) sau să se adreseze personalului nostru din stații.