MENIU

Veste proastă pentru românii care vor viză de SUA

<p>Viză SUA</p>

Statul român îndeplineşte obligaţiile legislative. Îi stau însă în cale alegerile prezidenţiale de peste ocean şi mai are astfel de aşteptat până să obţină undă verde în Congresul de la Washington, cel mai probabil până după 2017. Anunţul a fost făcut de preşedintele Camerei Deputaţilor, aflat săptămâna aceasta într-o vizită în Statele Unite.

Autorităţile de la Bucureşti vor ca, după alegerile prezidenţiale, Statele Unite să facă o excepţie pentru România şi Polonia şi să le accepte în programul Visa Waiver. Au avut mai multe întâlniri cu membri ai Camerei Reprezentanţilor şi cu cei ai Senatului pentru a-i convinge că şi românii merită să intre pe pământ american fără vize.

Datele ministerului de Externe arată că în 2014, 10 din 100 de români care au cerut viza pentru Statele Unite au fost refuzaţi. Numărul a fost cu două procente mai mic faţa de 2013, informează ştiri.tvr.ro.

Programul Visa Waiver a fost lansat acum 29 de ani şi include 38 de state.

Singurele ţări membre ale Uniunii Europene care au încă nevoie de vize pentru călătoriile în Statele Unite în scopuri turistice sau de afaceri sunt România, Bulgaria, Croaţia, Cipru şi Polonia.