Veste extraordinară pentru elevi! Min. Educaţiei, proiect să le deconteze integral elevilor naveta
Ministerul Educației a pus în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență (OUG) prin care elevilor li se va deconta integral naveta.
La trei ani după ce fostul ministru al Educației, Remus Pricopie, plafona naveta elevilor, Ministerul Educației a pus în dezbatere publică o ordonanță de urgență (OUG) care schimbă înapoi regula, pentru ca elevii să aibă naveta decontată integral. Astfel, OUG-ul revine practic la textul de lege dat în 2011 în Legea Educației.
Potrivit OUG, „elevilor care nu pot fi școlarizați în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport din bugetul local, prin bugetul unității de învățământ la care sunt școlarizați, pe bază de abonament, în limita a 50 km, sau li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, dacă locuiesc la internat sau în gazdă”.
Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a spus într-o postare pe contul său de Facebook că decontarea navetei este direct legată de abandonul școlar, de aceea ministerul a dorit ca elevii să aibă naveta decontată integral, iar OUG să treacă înainte de începerea școlii, care va fi pe 12 sepembrie anul acesta.
„Abandonul școlar reprezintă una dintre problemele cu care se confruntă educația, cauza principală pentru existența acestei situații fiind dată de lipsurile materiale. Trecerea de la gimnaziu la liceu înregistrează, an de an, pierderi mari în rândul celor care ar trebui să își continue studiile. Lipsa banilor face ca elevii să renunțe la școală, pentru că naveta este costisitoare pentru familie. Pentru că ne dorim ca toți acești copii să vină la școală și astfel să își poată contura un viitor mai bun, vom interveni prin adoptarea unei ordonanțe de urgență care să facă posibil decontul integral al navetei elevilor. Lansăm astăzi în dezbatere publică proiectul de ordonanță, care să poată fi adoptat înaintea începerii anului școlar 2016- 2017”, a precizat ministrul Educației, Mircea Dumitru, într-o postare pe Facebook.
La rândul lor, reprezentații elevilor salută inițiativa ministerului.
,,După doi ani în care ne-am luptat pentru un drept constituțional, ce vizează gratuitatea sistemului educațional din România, Consiliul Național al Elevilor a început să redobândească decontarea integrală a navetei pentru elevi. Este un pas esențial pentru educație, prin care am dorit să ne aducem aportul la micșorarea gradului de abandon sau părăsire timpurie a școlilor, din lipsa banilor, și mai mult de atât, să ne luptăm pentru colegii noștri și pentru drepturile lor, în ciuda rezistenței la schimbare și a conservatorismului din sistemul preuniversitar. La momentul actual, Ordonanța se află în dezbatere publică, însă avem pretenția ca aceasta să fie aprobată în ședința de Guvern, până la începutul școlii, pentru a nu se crea o anarhie legislativă, care să pericliteze actul educațional”, a spus Vlad Ștefan, președintele Consiliului Național al Elevilor pentru Mediafax.