Veste extraordinară despre legendarul Cazinou din Constanța
Au început lucrările de primă urgență care vor pune în siguranță clădirea Cazinoului din Constanța, până când va demara restaurarea acesteia.
Lucrările de primă urgență, care vor pune în siguranță clădirea Cazinoului din Constanța până când va demara restaurarea acesteia, au început de luni, fiind făcute pe cheltuiala companiei care le realizează, a scris realitateadeconstanta.net.
"Lucrările de punere în siguranță, lucrările de primă urgență sunt realizate într-un parteneriat încheiat între municipiul Constanța și o companie.
Municipiul a emis autorizația de construire, de fapt pachet certificat de urbanism și autorizația de construire pentru lucrări de primă urgență. Am obținut avizul Ministerului Culturii pentru aceste lucrări”, a declarat primarul Constanței, Decebal Făgădău. El a explicat că este vorba despre lucrări generale, ce se vor finaliza în aproximativ o lună, până în data de 14 noiembrie.
Inaugurată în luna august a anului 1910, Cazinoul din Constanța este declarat monument de arhitectură ce face parte din patrimoniul cultural național şi este inclus în Lista Monumentelor Istorice.
Cazinoul are o istorie bogată, fiind nelipsite episoadele în care a fost bombardat, atât în 1916, cât și în 1941, când a fost reparat, extins, reamenajat, în anii 1912, 1923, 1928, 1934, 1947, 1951, 1974, 1987, când a fost transformat în Casa de Cultură a Sindicatelor, – 1947, sau când a fost abandonat – din 2010.
Citește aici mai multe!