VESTE EXCELENTĂ pentru ploieşteni: GRATUITATE pe mijloacele de transport în comun
Consiliul Local Ploieşti a aprobat, miercuri, un proiect care prevede că toţi ploieştenii cu venituri nete sub 3.000 de lei vor beneficia de gratuitate la călătoriile pe mijloacele de transport în comun din Ploieşti, de la 31 martie 2014 până la sfârşitul anului viitor.
Consilierii locali ploieşteni au votat, miercuri după-amiază, în şedinţă extraordinară, o hotărâre care prevede ca, de la 31 martie 2014 şi până la sfârşitul anului 2015 toţi cetăţenii municipiului Ploieşti cu venituri nete de până la 3.000 de lei inclusiv sau fără venituri să beneficieze de gratuitate la transportul public de persoane prin curse regulate efectuate cu mijloacele de transport în comun ale SC Transport Călători Express SA Ploieşti, firmă deţinută de Consiliul Local Ploieşti, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Până acum, în baza unei hotărâri mai vechi a Consiliului Local, beneficiau de gratuitate sau de subvenţii parţiale pensionarii cu venituri mici, veteranii de război şi văduvele acestora, elevii şi studenţii.
Hotărârea privind acordarea gratuităţii la transportul în comun în municipiul Ploieşti pentru ploieşteni a fost luată în contextul în care, începând din această lună, în Ploieşti vor începe lucrări de reabilitare a infrastructurii, în baza unor proiecte finanţate din fonduri europene. Este vorba despre reabilitarea căilor de rulare a tramvaielor, construirea de staţii adaptate persoanelor cu dizabilităţi, modernizarea materialului rulant, a elementelor de semnalizare şi automatizare.
Tramvaiele din municipiu nu vor circula în această perioadă, ele fiind înlocuite cu autobuze.
Potrivit raportului de specialitate care face parte integrantă din hotărârea privind acordarea gratuităţii pe mijloacele de transport în comun, gratuităţile vor fi suportate de la bugetul local. Conform sursei citate, asigurarea gratuităţii la transportul în comun pentru toate categoriile de ploieşteni cu venituri de până la 3.000 de lei reprezintă un efort financiar de la bugetul local de 62.970.000 lei în anul 2014 şi de 64.544.249 lei anul viitor.
Proiectul de hotărâre a fost votat de majoritatea consilierilor prezenţi la şedinţa extraordinară de miercuri, înregistrându-se o abţinere şi niciun vot împotrivă.