Veste excelentă pentru elevi: cât durează VACANŢA DE PAŞTE
Elevii se pregătesc pentru vacanţa de Paşte 2017, care teoretic are loc între 19 aprilie şi 30 aprilie. Practic, aceştia vor sta acasă peste 2 săptămâni.
În acest an, atât Paştele catolic cât şi cel ortodox cad în aceeaşi zi, pe 16 aprilie. Conform structurii anului şcolar 2016-2017, vacanţa de primăvară este programată în perioada 19 – 30 aprilie 2017, iar vacanţa de vară (17 iunie – 10 septembrie 2017).
De asemenea, elevii vor primi liber pe 18 aprilie, deoarece 16-17 aprilie sunt libere pentru Paşte, şi 1 Mai, zi de sărbătoare naţională.
Astfel, elevii se pregătesc pentru vacanţa de Paşte 2017, care teoretic are loc între 19 aprilie şi 30 aprilie. Practic, şcolarii vor avea peste 2 săptămâni de vacanţă, deoarece şcoala se va încheia pe 14 aprilie, vineri, şi va reîncepe pe 2 mai.
"Vacanţele elevilor sunt programate astfel: vacanţa de iarnă (24 decembrie 2016 - 8 ianuarie 2017), vacanţă intersemestrială (4 -12 februarie 2017), vacanţa de primăvară (19 - 30 aprilie 2017) şi vacanţa de vară (17 iunie - 10 septembrie 2017)", potrivit Ministerului Educaţiei, informează Mediafax.
De asemenea, cu privire la programul naţional "Şcoala altfel", acesta se va desfăşura într-un interval de cinci zile lucrătoare consecutive, datele putând fi stabilite de fiecare unitate de învăţământ, însă respectând anumite indicaţii.
"În funcţie de ciclurile de învăţământ şcolarizate, unităţile de învăţământ pot opta pentru unul dintre următoarele segmente: 21 noiembrie - 2 decembrie 2016, 27 februarie - 31 martie 2017 şi 15 mai - 9 iunie 2017 (învăţământul preşcolar şi primar), respectiv 17 octombrie - 2 decembrie 2016, 27 februarie - 31 martie 2017 şi 15 mai - 9 iunie 2017 (învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal).
Intervalul aferent programului „Şcoala altfel” nu coincide cu perioada în care se susţin tezele semestriale. Acestea vor avea loc, de regulă, la finalul semestrelor, după parcurgerea programei şcolare cu cel puţin trei săptămâni înainte de finalul semestrului", informează Ministerul Educaţiei.