Veste cruntă pentru şoferi: 415 radare în zilele de Paşte. Unde sunt amplasate
Poliţiştii rutieri vor acţiona cu 415 aparate radar pe 393 de tronsoane de drumuri în perioada sărbătorilor de Paşti.
Poliţiştii de la rutieră, sprijiniţi de colegii de la ordine publică, vor acţiona pe 393 tronsoane de drumuri naţionale şi autostrăzi utilizând în medie, zilnic, 415 aparate radar, pentru fluidizarea traficului şi prevenirea evenimentelor rutiere', informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR).
De asemenea, în parteneriat cu poliţiile din Ungaria şi Bulgaria, vor avea loc acţiuni 'în oglindă' pe drumurile care fac legătura cu punctele de trecere a frontierei, potrivit Agerpres.
'Efectivele de poliţie transporturi asigură patrularea, în medie, pe 279 trenuri de călători, cu precădere pe rutele către staţiunile montane şi litoral, precum şi în aproape 306 staţii şi triaje de cale ferată. Totodată, 27 trenuri de marfă vor fi însoţite, pe durata deplasării, de poliţişti, iar aceştia vor patrula în 13 aeroporturi internaţionale şi naţionale, precum şi în 27 porturi la Marea Neagră sau pe Dunăre', precizează IGPR.
Un număr de 11.000 de poliţişti vor acţiona zilnic, suplimentar faţă de cei în serviciu, în perioada 10-13 aprilie, pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice, protejarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, a patrimoniului acestora, precum şi pentru prevenirea oricăror fapte antisociale.
'Şeful Poliţiei Române, chestor general de poliţie Petre Tobă, a dispus ca, pe lângă activităţile de asigurare a unui climat de ordine şi siguranţă publică, poliţiştii să fie prezenţi şi în cadrul dispozitivelor suplimentare instituite în zona celor peste 15.415 de lăcaşurilor de cult, precum şi în locurile unde se desfăşoară manifestări publice circumscrise Sfintelor Sărbători de Paşti', informează IGPR.
Din totalul poliţiştilor angrenaţi în misiuni în această perioadă, 6.810 sunt de la ordine publică, 1.783 de la poliţia rutieră, 618 de la poliţia transporturi, 878 sunt poliţişti de investigaţii criminale, restul fiind de la alte structuri.
'Astfel, 4.291 de patrule de siguranţă publică, dintre care 1.077 pedestre şi 3.214 auto, vor acţiona în această perioadă, zilnic, pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale', se mai arată în comunicat.