Acciza la ţigări scade de la 1 aprilie. Ce se întâmplă cu preţul final al pachetelor de ţigări?
Acciza pentru ţigări se ieftineşte începând cu 1 aprilie 2017, potrivit unui ordin al ministrului Finanţelor, Viorel Ştefan, publicat în Monitorul Oficial.
Noul cuantum va fi de 329,222 lei/1.000 de tigarete, în scădere faţă de actualul cuantum de 334,17 lei/1.000 de tigarete.
Precedentul cuantum fusese stabilit în 19 decembrie 2016 şi era valabil până la 31 martie 2017.
Pentru ţigarete, acciza totală este mixtă, structura acesteia fiind formată dintr-o acciză specifică (euro/1000 ţigarete) şi o acciză ad valorem (% din preţul de vânzare cu amănuntul) potrivit art. 1 alin. (2) din Directiva 92/79/CEE privind apropierea taxelor pentru ţigarete, transpus în legislaţia naţională la art.177 alin. (1) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare
„Nu scade acciza totală, ci doar se recalculează componenta specifică, în funcţie de preţul minim ponderat al anului 2016”, au explicat pentru Mediafax, reprezentanţi ai industriei tutunului, care precizează, astfel, că preţul final al pachetelor de ţigări nu va suferi modificări în urma acestei măsuri.
Componenta numită „ad valorem” are o pondere de 14%. Acciza totală a crescut în ianuarie la 436 lei/1.000 de ţigarete, pentru a compensa reducerea de TVA, dar componenta specifică a fost calculată la referinţa din 2015, întrucât cea din 2016 nu era disponibilă la momentul respectiv. „Acciza totală nu se va indexa în aprilie, pentru că rata inflaţiei a fost negativă în perioada avută în vedere. Componenta specifică se va calcula, însă, în funcţie de preţul minim ponderat al anului 2016”, au mai arătat sursele citate. Acciza totală a crescut la nivelul UE (90 euro/1.000 de ţigarete) încă din anul 2015 (faţă de 2018, cum era prevăzut), iar în prezent acciza totală este de circa 98 de euro/1.000 de ţigarete.
Acciza specifică datorată pentru mia de ţigarete a fost majorată la 1 aprilie 2016 cu 4,7%, de la 314 la 329 de lei, tot printr-un Ordin al Ministrului Finanţelor, dar majorarea nu a condus la scumpirea ţigărilor . Pentru ţigarete, acciza totală este calculată în funcţie de acciza specifică şi cea „ad-valorem”.