MENIU

Veste bună pentru bucureşteni! Gerea: Contractul dintre ELCEN şi Romgaz, semnat

<p>Cum să fentezi facturile mari la &icirc;ncălzire pe timp de iarnă. Metode simple dezvăluite de instalatori</p>

Contractul dintre ELCEN şi Romgaz a fost semnat, a anunţat marţi fostul ministrul Energiei, IMM-urilor şi Mediului de Afaceri, Andrei Gerea, care a dat din nou asigurări că bucureştenii vor avea apă caldă şi căldură în această iarnă.

Producătorul de gaze Romgaz ameninţa in octombrie că, din 16 noiembrie, va sista furnizările dacă producătorul de energie termică ELCEN nu va prezenta un program ferm de stingere a datoriilor restante. Consiliul de Administraţie al Romgaz a aprobat în urmă cu o lună prelungirea până pe 15 noiembrie a contractului de furnizare gaze naturale încheiat cu Electrocentrale Bucureşti (ELCEN), scrie Mediafax.ro.

"Atâta timp cât există dorinţă de a face şi nu de a distruge se găsesc soluţi. În acest moment, putem spune că lucrurile sunt în principiu rezolvate şi, practic, pentru o bună perioadă de timp de acum înainte Bucureştiul va avea apă caldă şi căldură şi în această iarnă şi numai un accident, Doamne fereşte, sau voinţa personală a cuiva poate împiedica acest lucru. Deci Bucureştiul, aşa cum am spus de atâtea ori, va avea apă caldă în iarna 2015-2016, odată cu semnarea contractului dintre ELCEN şi Romgaz, odată cu hotărârea Consiliului General pentru obţinerea creditului de trezorerie aprobat de Guvern", a declarat Gerea, la conferinţa de bilanţ de mandat.

În opinia sa, eşalonarea datoriilor RADET către ELCEN ar fi o soluţie doar pentru o perioadă scurtă de timp, iar măsura ideală al fi înfiinţarea unui agent economic.

"Rămâne însă problema de fond care este perpetuată de prea multă vreme şi care are nevoie de o abordare nouă. Din punctul meu de vedere, poate că o eşalonare ar putea calma lucrurile pentru o perioadă scurtă de timp. Din punctul meu de vedere, trebuie resetat totul, pornit de la zero, cu o nouă entitate care să se ocupe de distribuţia agentului termic în Bucureşti", a precizat Gerea.

Mai multe articole despre:
Romgaz Elcen andrei gerea