MENIU

Veste bună despre tunelul de metrou din Drumul Taberei

Cele două freze care sapă tunelul Magistralei 5 de Metrou Eroilor - Drumul Taberei au terminat treaba şi ies la staţia terminus Râul Doamnei, potrivit Economica.net.  

La 1 septembrie 2015, tunelul, staţiile de metrou şi toată structura de rezistenţă ar trebui să fie gata. Metroul ar urma să fie funcţional din 2017.

Magistrala 5 de Metrou Drumul Taberei -Eroilor.  Lucrările la structura de rezistenţă a Metroului de Drumul Taberei au ajuns la 70%. Azi, cele două freze gigantice, botezate Varvara şi Filofteia, ies la staţia de metrou Râul Doamnei,  de unde vor fi luate şi transportate înapoi la Academia Militară pentru a săpa şi tunelul către Piaţa Operei, spune directorul Metrorex, Aurel Radu.

„Suntem în grafic cu lucrările, toată structura de rezistenţă va fi finalizată până la 1 septembrie, acest an, şi începem şi lucrările de finisaje, pentru ca, la sfârşitul lui 2016, cel târziu primul trimestru 2017, tot metroul să fie gata", afirmă Radu. Potrivit acestuia, până la sfârşitul lunii martie, anul curent, strada Drumul Taberei va fi redată circulaţiei.

Pentru că este finanţată majoritar din fonduri europene, Magistrala 5 de metrou are termene fixe de realizare a lucrărilor, pe care trebuie să le respecte.

 

Mai multe articole despre:
metrou Drumul Taberei metrou Drumul Taberei