MENIU

Veste bună despre starea unuia dintre răniţii din Colectiv: E în afara oricărui pericol

Veste bună despre starea unuia dintre răniţii din Colectiv: E în afara oricărui pericol

Buzoianul Cătălin Ilniţchi, rănit în incendiul din Colectiv, şi transferat la spitalul Tel Hashomer din Israel, este în afara oricărui pericol rănile fiind în curs de vindecare, iar arsurile căilor respiratorii şi infecţia pulmonară de care suferea fiind "rezolvate".

Într-o postare pe reţeaua de socializare Facebook, Tamara, mama lui Cătălin Ilniţchi, a scris că a sosit mult aşteptatul moment al anunţului despre îmbunătăţirea stării de sănătate a fiului său, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Femeia, care se află alături de Cătălin în spitalul din Israel, scrie că rănile se prezintă acum mai bine, iar arsurile căilor respiratorii au fost rezolvate. În plus, Cătălin a început să vorbească şi să meargă, fiind în etapa recuperării, care va fi una anevoioasă.

”A sosit mult aşteptatul moment al anunţului despre îmbunătăţirea stării de sănătate a fiului meu Cătălin Ilniţchi. După o lungă aşteptare a evoluţiei în pozitiv, acum vă pot spune că se află în afara pericolului. Rezultatul intervenţiilor chirurgicale este bun şi toate rănile se prezintă în limitele aşteptate. Arsurile căilor respiratorii şi infecţia pulmonară au fost rezolvate. De câteva zile, a început să vorbească, să meargă şi a început deja şi recuperarea, cu toate că este încă la Terapie Intensivă a Secţiei de arsuri”, a scris pe facebook mama lui Cătălin Ilniţchi.

Mai multe articole despre:
incendiu tragedie rănit colectiv