MENIU

Veste BOMBĂ de la AUCHAN. Cum vor reacționa clienții

Veste BOMBĂ de la AUCHAN. Cum vor reacționa clienții

Auchan România va redeschide joi, sub brandul său, hipermarketul real din Craiova, al 14-lea remodelat din cele 20 cumpărate de la grupul german METRO, a anunţat retailerul.

"Transformarea magazinului Real în Auchan a durat 10 zile şi a constat în modificări tehnice şi comerciale (...) Pe o suprafaţă netă de vânzare de 7.000 metri pătraţi, noul hipermarket Auchan Craioviţa oferă locuitorilor o gamă de peste 50.000 de produse", se arată într-un comunicat al companiei.

Acesta este al doilea hipermarket Auchan din Craiova.

Cu un program al deschiderilor de 3 magazine Auchan pe lună, compania urmează să finalizeze programul rebrandingului hipermarketurilor real la sfârşitul lunii aprilie. Magazinele rămase de remodelat sunt situate în Bacău, Bucureşti - AFI Cotroceni, Deva, Galaţi, Târgu Mureş şi Timişoara Nord.

Tranzacţia Auchan-Real a fost finalizată pe 12 septembrie 2013, ca urmare a acordului semnat în 30 noiembrie 2012 între grupul Auchan şi Metro Group şi a validării primite din partea Consiliului Concurenţei, la sfârşitul lunii iulie.

Anterior, retailerul a anunţat că va rebrandui cele 20 de hipermarketuri Real în mai puţin de un an, cu o investiţie de 40 milioane euro.

Auchan România, în noua sa dimensiune, are 31 de magazine deschise şi alte două în construcţie, o suprafaţă netă de vânzare de 252.000 metri pătraţi, peste 10.000 de angajaţi, 3 platforme logistice, 70 milioane de clienţi anual şi o cifră de afaceri comună de peste 4,5 miliarde de lei, fără taxe.

Compania devine, astfel, unul dintre cei mai mari cinci angajatori privaţi din România şi a doua reţea de comerţ ca suprafaţă totală de vânzare la nivel naţional.

În prezent, Auchan gestionează la nivel mondial 834 hipermarketuri integrate şi 362 de centre comerciale şi a înregistrat anul trecut o cifră de afaceri de 62,1 miliarde euro, cu taxe.

Mai multe articole despre:
hipermarket Real Auchan magazine AUCHAN